Datele CERT-RO arata ca anul trecut a fost unul agitat pentru cei care se ocupa de protejarea companiilor si institutiilor in fata atacurilor informatice
Numarul alertelor cibernetice continua sa fie ridicat in Romania, potrivit Centrului National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica, CERT-RO. In 2015, in institutia a numarat peste 68 de milioane de astfel de incidente, potrivit lui Catalin Patrascu, Chief of Information Security and Monitoring Office in cadrul CERT-RO. Volumul este, totusi, ceva mai mic decat cu un an in urma, cand institutia a semnalat aproape 80 de milioane de alerte de securitate.
Datele, prezentate in avanpremiera, fac parte din viitorul raport pe anul 2015 pe care CERT-RO il va anunta in perioada urmatoare.
Cifrele mai spun ca, anul trecut, 26% din totalul IP-urilor unice alocate spatiului cibernetic romanesc au fost implicate in cel putin o alerta de securitate cibernetica procesata de CERT-RO. Comparativ cu 2014, este o scadere usoara, de doua procente. Peste trei sferturi dintre aceste alerte vizeaza sisteme informatice vulnerabile.
Potrivit lui Catalin Patrascu, anul trecut, 17.088 de domenii “.ro” au fost compromise, cresterea aici fiind cu 58% fata de anul precedent, cand numarul celor afectate era de 10.759.
Conform RoTLD, in Romania exista momentan inregistrate peste 860.000 de domenii. Dintre acestea, specialistul CERT-RO estimeaza ca ceva mai mult de jumatate sunt domenii active.