Virusi ascunsi in anti-virusi, in mail-uri atractive, primite chiar de la prieteni sau in asa-zise anunturi ale politiei
Iata cele mai noi modalitati prin care hackerii ne fura din calculator toate datele, in special informatiile despre tranzactiile bancare, potrivit Stirilor ProTv.
Politistii de la crima organizata sunt pe urma mai multor grupari de acest fel, dupa ce zeci de oameni s-au plans ca li s-au golit conturile peste noapte.
Concret, vorbim despre virusi care pot fi ascunsi cu usurinta in fisiere aparent inofensive. Ca sa fim convingatori, am ales un buchet de flori si un titlu pe masura.
"Subiectul este de obicei ceva de actualitate, sa spunem "Cadoul tau de Valentine's Day"... trimitem mail-ul... victima vede acest mesaj, primit de la un prieten, cu un atasament aparent interesant..."
Asa ca, evident, il deschide. In timp ce destinatarul se bucura de gestul dragut, in doar cateva secunde, virusul intra in soft si incepe sa trimita in numele victimei mail-uri infectate catre toti cunoscutii acesteia. Se strecoara apoi in documentele victimei, urmarind in special tranzactiile financiare. Copiaza datele si i le trimite creatorului.
Politistii atrag atentia si asupra asa-zisei "amenzi virtuale", aplicata de hackeri straini:
"Preia controlul asupra calculatorului, nu mai poti face nimic, dispare start menu, dispar iconitele de pe desktop, iti apare un mesaj care spune ca ti-a fost blocat calcuatorl pentru ca ai incalact legile, ai de platit o amenda de 200 de euro in trei zile "
Desi autoritatile au anuntat ca nu trimit niciodata astfel de anunturi, peste 300 de oameni au fost pacaliti fie de acel troian, fie de unul, asemanator:
Acest troian iti codifica toate fisierele pe care le ai pe calculator, tot la fel cerandu-ti o suma de bani necesara decriptarii
In niciun caz nu platiti. Mergeti la un specialist in IT. De asemenea, puteti cauta pe site-urile companiilor serioase care fac antivirusi, uneltele necesare pentru decodarea fisierelor.
Dar daca tot vorbim despre antivirusi, e bine sa stiti ca si acestia pot ascunde virusi. Mai ales daca instalati programe dubioase. Asa ca, dincolo de tehnologie, cea mai buna paza ramane preventia.
"Utilizatorii isi pacaleau victimele sa-si dezactiveze singure antivirusul de pe calculator.", spune Stefan Tanase, cercetator securitate Kaspersky Lab.
La fel de sigura este si pastrarea documentelor pe un suport, de rezerva.