Cele două companii de telecomunicații se alătură astfel efortului de a limita răspândirea COVID-19.
Datele vor fi furnizate Comisiei Europene, care va putea astfel să gestioneze mai ușor pandemia și să ia măsurile potrivite pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Informațiile care vor fi oferite de companii se referă la locația utilizatorilor. Datele vor fi anonime, dar vor oferi autorităților informații importante despre modul în care se deplasează europenii în această perioadă.
Astfel, specialiștii vor putea realiza o „hartă a deplasărilor” din statele europene, care vor scoate în evidență, spre exemplu, care sunt zonele mai aglomerate și dacă există o posibilă explicație privind numărul mai mare de contaminării din anumite regiuni.
Vodafone și Orange se alătură astfel altor companii de telecomunicații care iau aceste măsuri, printre care se numără Deutsche Telekom, Telefonica, Telecom Italia, Telenor, Telia și A1 Telekom Austria.
După ce epidemia va lua sfârșit, toate aceste date vor fi șterse, susține un oficial european, citat de Daily Mail.
Măsuri similare sunt luate în această perioadă și în Israel, Taiwan și Singapore. În Israel, ministerul sănătății a lansat și o aplicație, care poate arăta riscul de contaminare cu noul coronavirus.
Aplicația Shield compară traseul utilizatorilor și atrage atenție dacă cineva s-a intersectat la un moment dat cu o persoană confirmată cu COVID-19.
În Taiwan în schimb, autoritățile folosesc un software pentru smartphone prin care monitorizează locația persoanelor aflate în carantină, ca să se asigure că acestea respectă interdicția de a ieși afară.