Cei de la Bitdefender au descoperit problema de pe Facebook iar reteaua de socializare a rezolvat-o.
Specialistii in securitate cibernetica ai Bitdefender au descoperit o vulnerabilitate in mecanismul de autentificare al Facebook, care le permitea atacatorilor sa fure identitatea anumitor utilizatori de internet si sa le acceseze majoritatea conturilor online unde se pot conecta prin Facebook.
Autentificarea prin retele sociale este o metoda alternativa de conectare la diverse conturi, care le ofera utilizatorilor o modalitate mai convenabila de a se inregistra fara a mai completa campurile de utilizator si parola. Cele mai multe site-uri permit conectarea prin Facebook, LinkedIn, Twitter sau Google Plus. Specialistii Bitdefender au gasit o modalitate prin care sa isi asocieze identitatea utilizatorului si sa contoleze neingradit conturile online ale acestuia.
„Folosind aceasta vulnerabilitate in sistemul de login via Facebook, atacatorii pot accesa majoritatea conturilor online ale utilizatorilor care permit autentificarea cu aceasta retea sociala. Asta inseamna ca atacatorii pot face plati in numele utilizatorilor pe site-urile magazinelor online, de exemplu”, spune Catalin Cosoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.
Pentru ca atacul sa reuseasca, adresa de e-mail a victimei nu trebuie sa fie asociata deja unui cont de Facebook, insa pot fi folosite adrese alternative detinute de aceasta. De regula, utilizatorii detin mai mult de o adresa de e-mail, unele fiind publice pe internet si, deci, se afla la dispozitia oricarui raufacator. Pentru a verifica identitatea unui utilizator fara sa-i expuna datele de autentificare, Login prin Facebook foloseste protocolul OAuth, prin care autorizeaza tertii sa primeasca unele informatii despre utilizatori in momentul accesarii anumitor site-uri.
Cum functioneaza vulnerabilitatea
Cercetatorii Bitdefender au reusit sa ocoleasca etapa de confirmare, ceruta de regula in momentul inregistrarii pe un site cu o noua adresa de e-mail asociata unui cont Facebook. Mai intai, au creat un profil de Facebook, cu adresa de e-mail a victimei asociata diverselor conturi pe care le detine pe internet.
Fig. 1 Atacatorul creeaza un nou cont de Facebook folosind adresa de e-mail a victimei
Dupa ce au creat profilul Facebook cu adresa de e-mail apartinand victimei, au adaugat contului de Facebook si o adresa controlata de atacatori.
Fig. 2 Atacatorul inlocuieste adresa de e-mail a victimei cu propria adresa de e-mail
Dupa un refresh al paginii, e-mail-ul victimei este deja validat de Facebook. Cand incearca sa se autentifice pe o alta pagina folosind butonul Facebook Login cu adresa de e-mail a victimei, i se solicita sa confirme propria adresa e-mail, nu pe cea initiala, apartinand victimei.
Fig. 3 Atacatorului i se solicita sa confirme propria adresa de e-mail
In setarile contului de Facebook, atacatorul stabileste propria adresa drept contact primar pentru cont in locul adresei de e-mail a victimei.
Fig. 4 Atacatorul pune adresa de e-mail a victimei drept contact primar
In consecinta, atacatorul se conecteaza cu succes la conturile online detinute de victima, inregistrate cu adresa de e-mail folosita de atacator sa creeze profilul Facebook, precum cele din magazine online, site-uri de rezervari, aplicatii personale, etc. Partea care certifica identitatea – in acest caz, Facebook - ar fi trebuit sa astepte pana cand noua adresa de e-mail asociata contului de Facebook era verificata.
Compania Facebook a remediat vulnerabilitatea dupa notificarea furnizata de catre cercetatorii Bitdefender.