Site-urile Yahoo! au fost in iulie cele mai vizitate din SUA, potrivit unui raport lunar al comScore, care tine evidenta traficului online din America
Pana acum, Google detinea prima pozitie in top, insa in iulie a avut doar 192,3 milioane de vizitatori, fata de 196,6 milioane cati a avut Yahoo!.
Comparativ cu iulie anul trecut, numarul vizitatorilor unici ai Yahoo! a crescut cu 20%, in acea perioada fiind depasita inclusiv de Microsoft, anunta incont.ro.
Prima pozitie ocupata acum de motorul de cautare este inca un succes bifat de CEO-ul Marissa Mayer, care a facut o serie de schimbari de cand a preluat compania anul trecut, timp in care a achizitionat mai multe start-up-uri, cel mai notabil dintre acestea fiind Tumblr. Tumblr a fost in luna iulie al 28-lea cel mai popular site din SUA, potrivit raportului.
Mayer observa luna trecuta ca numarul de vizualizari ale paginilor Yahoo! a inceput sa creasca dupa un declin care a durat mai bine de un an. Presedinta a pus schimbarea pe seama versiunilor imbunatatite ale mailului Yahoo!, dar si ale sectiunilor despre vreme, sport, stiri si Tumblr, disponibile inclusiv pe dispozitivele mobile.
Redesenarea aplicatiei de e-mail pentru tablete a adus, de pilda, o crestere de 120% a activitatii userilor clientului de mail, potrivit companiei. De altfel, Mayer a declarat in repetate randuri ca vrea sa se concentreze pe obiceiurile zilnice ale consumatorilor, pentru a putea sa integreze produsele firmei in rutina userilor.
Actiunile Yahoo! au scazut usor miercuri, dar sunt oricum cu 80% mai mari fata de anul trecut. Reprezentantii Yahoo! au refuzat sa comenteze informatia.