Potrivit Forbes, averea personala a lui Mark Zuckerberg este evaluata la 32,4 miliarde de dolari.
Mark Zuckerberg si sotia sa, Priscilla Chan, au anuntat, marti, pe reteaua de socializare Facebook ca au donat 25 de milioane de dolari Centrului american pentru controlul si preventia bolilor (CDC), pentru a ajuta la lupta impotriva epidemiei de Ebola, informeaza AFP, citata de Mediafax.
"Epidemia de Ebola se afla intr-un moment critic. Virusul a infectat deja 8.900 de persoane pana in prezent si se raspandeste foarte repede, iar unele predictii arata ca ar putea contamina un milion de oameni, daca nu mai mult, in urmatoarele luni, daca nu se face nimic pentru combaterea maladiei", a spus Mark Zuckerberg, creatorul retelei de socializare Facebook, in varsta de 30 de ani.
"Avem nevoie sa controlam virusul Ebola pe termen scurt, pentru a nu se dezvolta si epidemia sa nu ia avant pentru a deveni o criza sanitara la nivel mondial, pe termen lung, pe care va trebui apoi sa o combatem timp de decenii, pe scara larga, cum este cazul HIV si al poliomielitei. Donatia noastra este modul cel mai rapid de a furniza CDC si specialistilor in aceasta problema uneltele de a impiedica acest lucru", a precizat Zuckerberg intr-o postare pe reteaua de socializare.
Cele 25 de milioane de dolari vor ajuta in mod direct "actorii din prima linie, care duc o lupta eroica, creand centre de tratare, educand personalul medical, diagnosticand bolnavii". "Speram ca donatia va ajuta la salvarea de vieti si la controlarea acestei epidemii", a mai spus patronul platformei de socializare.
La randul sau, cofondatorul Microsoft Bill Gates a donat, recent, prin intermediul Fundatiei Bill si Melinda Gates, 50 de milioane de dolari agentiilor Natiunilor Unite si ale altor organizatii internationale care lupta contra Ebola.
Epidemia de Ebola, cea mai severa de la identificarea acestui virus al febrei hemoragice, in 1976, a cauzat aproape 4.500 de decese de la inceputul acestui an, potrivit celui mai recent bilant al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care a identificat 8.900 de cazuri de infectie. Epidemia afecteaza in special Liberia, Guineea si Sierra Leone, tari din Africa de vest.