Razboiul proprietatii intelectuale despre care v-am relatat ca are loc intre Sony si LG se incinge. Intr-o hotarare judecatoreasca din 10 martie 2011, Sony isi recapata cele 300.000 de Playstation3-uri confiscate, in valoare de aproximativ 43 milioane EUR.
In plus, compania LG a fost obligata la plata a 130.000 EUR cheltuieli de judecata si la penalizari de 200.000 EUR platibili catre Sony pentru fiecare zi dupa data de 11 martie in care consolele sunt blocate in depozit.
Motivul disputei este, pretind cei de la LG, incalcarea dreptului de proprietate intelectuala pentru BluRay drive-urile cu care este echipata fiecare PS3, iar compensatiile solicitate sunt de 2.50 - 2.55 USD pentru fiecare dintre cele aproape 50 de milioane de console vandute (plus un numar neprecizat de playere BluRay). In total, coreeni pretind 150 - 180 milioane USD pentru vanzarile trecute si cota-parte la vanzarile viitoare, solicitand o garantie de circa 350 milioane USD care sa acopere aceste pretentii financiare.
Hotararea judecatoreasca de acum doua zile nu face decat sa ridice, temporar, ordinul de confiscare, urmand ca disputa sa fie rezolvata printr-un proces in toata regula, iar argumentul curtii a fost ca Sony si LG au un istoric indelungat de dispute rezolvate, nefiind necesara o masura atat de radicala.
Batalia juridica se anunta intensa, pentru ca Sony isi doreste prin proces rezolvarea tuturor problemelor de proprietate intelectuala pe care le are cu LG, iar acestia nu urmaresc decat incasarea drepturilor de autor pentru BluRay drive-uri.
Pentru cei interesati in aspectele juridico-tehnice ale acestei batalii, intreaga confruntare avocateasca o gasiti aici si aici. Sunt incluse si numele caselor de avocatura care au reprezentat partile, in caz ca aveti vreo 300.000 de console confiscate in Olanda si nu stiti la cine sa apelati.