O camera destul de rara, cel putin in Romania. La prima vedere, nu pare diferita de un obisnuit 60D, dar cei de la Canon promit ca vei petrece ore intregi cu ochii la stele.

Canon 60Da, noul aparat destinat pasionat de astronomie, intra in scena la 7 ani de la predecesorul sau, 20Da, si promite sa-i aduca fotografului imagini colorate, clare si spectaculoase ale stelelor si ale nebuloaselor.

 

Misiunea foto

Ideea a fost sa-l supunem pe Canon 60Da celor mai grele teste, pentru ca am vrut sa vedem cum se descurca in conditii de iluminare cat mai dificila.

L-am testat pe domeniul astrofoto, dar si pe quality testing, pentru a vedea cat de rezistenta e camera la temperaturi scazute si la umiditate mare. Pana la urma, astea sunt conditiile in care se face astrofotografia. 

Printre teste: expunerea aparatului la un timelapse (fotografie lenta la intervale precise) de o noapte (intre 00:00 si 5:00 AM) asupra cerului, un test foto in studio, precum si o sedinta foto in aer liber, seara.

Aparatul a venit cu o bijuterie a opticii moderne: un obiectiv Carl Zeiss Distagon T* 35mm/1.4, un obiectiv nemaipomenit pentru astrofotografie, chiar daca l-am folosit pe un aparat crop.

 

Design

La o prima vedere, camera nu aduce mare lucru in plus fata de un 60D, din punct de vedere al designului. Singurul mod prin care se diferentiaza este sticker-ul din dreapta sus, care e de alta culoare si pe care scrie “60Da”.

Plusuri in ceea ce priveste designul:

• Mi-a placut ecranul rabatabil, care se roteste 270 de grade (90 in jos, 180 in sus), precum si rezolutia inalta a acestuia: 1.040.000 pixeli – perfect cand ai aparatul pe trepied indreptat spre cer si trebuie sa ajustezi focus-ul.

Functia “Live View” cu simularea expunerii pare un lucru comun la noile generatii de aparate, dar in acest caz focalizarea se poate face mult mai usor, prin zoom-ul digital de 5x, respectiv 10x, in special in conditiile de iluminare slaba.

Roata de comutare nu poate fi miscata accidental, avand un buton de deblocare. Ea se roteste in doar doua directii, nu 360 de grade, ceea ce iti permite sa stii in ce mod foto/video te afli.

Bateria LP-E6 comuna cu 5D Mark2 si 7D, precum si adaptorul de curent alternativ care vine doar cu 60Da, ACK-E3.

Ne-ar fi placut sa vedem:

Butoanele din spate, iluminate. In intuneric este cam greu sa le nimeresti, daca nu ai mana formata.

Butonul de balans alb (white balance). Mi-ar fi placut sa existe, deoarece la acest model trebuie setat mai des decat la 60D.

Joystick-ul (multicontrollerul) din interiorul rotii centrale (cea care seteaza diafragma). Aici preferam unul clasic. De cele mai multe ori, se apasa butonul “Set” din interiorul acestuia, iar daca porti si manusi, e practic imposibil de utilizat. Totusi, ideea de a controla totul cu un deget, pare buna.

 

Specificatii tehnice

Comparand 60D cu 60Da, am vedea initial doua produse apoape identice.

Diferentele:

60Da are senzorul CMOS APS-C cu filtrul low pass modificat, cu o sensibilitate de 3 ori mai mare la lumina hidrogen-alfa fata de celelalte camere foto. Asta in timp ce 60D are doar CMOS APS-C cu filtrul low pass normal. 

De asemenea, la 60Da senzorul permite fotografierea la ISO-uri mult mai ridicate de 6400, chiar 12800 in modul extins. Performata acestuia de reducere a zgomotului din imagine este, deci, imbunatatita fata de 60D.

60Da vine cu un adaptor de curent alternativ ACK-E6, practic e un acumulator LP-E6 ce se conecteaza la reteaua de curent electric alternativ si permite functionarea fara intrerupere a DSLR-ului.

Celelalte specificatii sunt comune celor doua aparate: rezolutie efectiva 18 MP, profunzime de culoare 14 bit, inregistrare video Full HD. 

Cu toate ca 60Da se prezinta ca fiind o camera de nivel semi-pro / entuziast, aceasta nu este lipsita de micile hibe:

• Daca utilizati un card SD a carui viteza de citire scriere este prea mica, aparatul foto va filma o perioada (in testele noastre 10 secunde pe un card de 16 GB), dupa care va afisa: “Inregistrarea a fost oprita automat", mesaj care te face sa cauti mai degraba in setarile camerei, prin meniuri, decat sa te gandesti la card. Problema s-a rezolvat folosind un card SD mai rapid.

• Lipsa modului de microajustare a autofocusului – o functie mai putin cunoscuta (care lipseste din pacate si de pe 60D) permite “acordul fin” al autofocusului unui obiectiv. Pe scurt, aceasta functie poate sa iti faca obiectivul mai clar (sharp) pe modurile de autofocus. Pacat ca lipseste, cel putin pentru un DSLR care foloseste si obiective EF-S, obiective care au in general probleme la autofocus.

• Balansul de alb in modurile standard (daylight, cloudy etc.) lasa de dorit. Tin sa cred ca cei de la Canon nu s-au mai complicat cu recalcularea valorilor de balans de alb pentru 60Da, compensand lipsa filtrului IR, lasand valorile de pe 60D. Drept urmare, white balance-ul facut de camera pe unul din modurile predefinite (exceptand modurile AUTO WB, K si Custom WB) are de multe ori culori false. In special pe nuantele de gri se poate observa un color shift spre o tenta rosiatica. Recomand utilizarea de whitecard-uri / greycard-uri mai tot timpul cu aceasta camera.

 


Filmarea lenta cu stelele

Am testat camera Canon 60Da la 15 kilometri de Bucuresti. Dupa ce mi-am aranjat echipamentele (trepied, laptop, camera), am pus EOS Utility, soft care a venit cu camera, si surpriza: atunci cand DSLR-ul se afla in Live View, functia Temporizator / Interval din EOS Utility nu este disponibila. Dupa un Power Off si Power On, totul era pregatit. Am pornit timer-ul din EOS Utility si camera a inceput sa declanseze.

Am folosit urmatoarele setari:

  • Obiectiv: Carl Zeiss Distagon T* 35mm
  • Timp Expunere: 6 Secunde
  • ISO: 320
  • Apertura: F1.4
  • Durata timelapse: 00:00 – 01.00 AM (1 ora)
  • Interval declansare: 9 secunde

Am constatat ca aplicatia nu tine cont de starile camerei, daca imaginea este in decurs de procesare, si va trimite semnalul de declansare. Acest lucru va genera o eroare in EOS Utility, dar nu va afecta intervalometrul. Cel mai bine e sa calculati durata dintre declansari adunand timpul de expunere cu timpul de procesare a pozei.

A doua parte a experimentului a fost facuta in oras, si veti vedea cat de mult afecteaza poluarea luminoasa fotografiile. Setarile sunt similare. Singurul parametru modificat a fost ISO-ul, pe care l-am dat de la 320 la 250, pentru a compensa excesul de lumina.

Concluzia:

Voi fi sincer, pana sa vad prima imagine a cerului pe ecranul laptopului, eram reticent si credeam ca a-ul din coada numelui aparatului este doar o “manevra de marketing”.

M-am inselat rau de tot.

Intr-adevar, 60Da este o camera de astrofotografie, una geniala as putea spune. Imaginile sunt clare, frumos colorate, stelele arata magnific.

A meritat o noapte alba de noiembrie? Cu siguranta! Acest DSLR m-a surprins pana la final.

Dupa o noapte de teste, aparatul a ramas fara curent in baterie, pe langa faptul ca pe body se formase un strat consistent de condens. Dupa ce am pus alt acumulator in DSLR, acesta a pornit fara probleme - inca un plus pentru calitatea constructiei si a weather sealing-ului.

Acum va las pe voi sa judecati acest timelapse. Primele 20 secunde sunt din timelapse-ul facut in afara Bucurestiului.


DOWNLOAD TIMELAPSE ORIGINAL

Poze in studio

Acesta este un test menit sa scoata in evidenta cat de bine se descurca aparatul in conditii de lumina controlata. Am urmarit: cat de performant este DSLR-ul intr-un mediu profesional, acuratetea culorilor pe un balans de alb predefinit si cat de eficient este blitz-ul incorporat in declansarea altor lumini.

Cadenta camerei este satisfacatoare (la 5.3 FPS), la fel si autofocusul (testat pe un obiectiv 18-55) care, surprinzator, este mult mai rapid decat un 5D Mark 2.

Blitz-ul integrat nu este destul de puternic pentru a declansa toate luminile, deci recomand folosirea unuia extern indreptat spre tavan, pentru o plaja de lumina cat mai mare. Intr-un studio, blitz-ul integrat nu mi se pare foarte folositor, nici macar pentru a declansa blitz-urile slave.

Balansul de alb trebuie facut pe o suprafata alba, in cel mai bun caz, sau pe un white/gray card. Altfel, vor iesi total alte culori decat cele reale. Repet, modurile de balans de alb predefinite nu prea ajuta.

Poate 60Da sa fie un DSLR folosit in studio? Raspunsul este da. Chiar daca da putina bataie de cap in unele cazuri, prezinta toate caracteristicile unui aparat premium.

Merita sa ai asa ceva in studio daca esti la inceput sau ca back-up.

 

Shooting in strada

Ca ultim test, am propus un fashion shooting, pe strada, in timpul noptii, doar cu luminile disponibile din trafic si iluminare stradala. Am urmarit, la acest test, cat de zgomotoasa este imaginea, atunci cand apar diferente foarte mari / schimbari foarte bruste, de la o zona luminoasa, la o zona intunecata.

Rezultatele au fost surprinzatoare, dar nu as putea sa fac o diferenta foarte mare intre 60Da si 60D. Sunt sigur ca 60D ar scoate in proportie de 95% aceleasi imagini.

60Da se descurca bine la lumina dificila, fotografiile sunt clare. Apare un noise la ISO 200, dar nu e deranjant, duce cu gandul la granulatia filmului de 35mm. 

In unele imagini, unde sunt flare-uri sau halouri de lumina, se pot observa mici distorsiuni ale culorii, in special la degradeurile de culoare, unde culoarea nu mai tinde sa cada uniform, ci sa vina in trepte. Problema e accentuata si de zgomotul de imagine.

In acest ultim test am folosit mai multe combinatii de balans de alb: Fluorescent (dau o tenta verde pozelor), modul K (unde am setat o temperature de culoare de 4400, pentru a compensa lumina rosiatica prezenta) si in final balansul de alb custom, facut cu o suprafata alba – care totodata a fost cel mai aproape de culorile reale.

La intrebarea: poate aceasta camera sa fie folosita la evenimentele nocturne? Raspunsul este da! Dar recomand folosirea unui blitz extern. Blitz-ul pop-up integrat nu va da cele mai bune rezultate.

 

Modul video

Aparatul poate filma in doua moduri, setabile din meniu:

  • automat – unde se seteaza o luminozitate a imaginii corespunzatoare, urmand ca DSLR-ul sa faca ajustarile de expunere, apertura, ISO
  • manual – unde utilizatorul poate sa ajusteze individual expunerea, apertura sau ISO.

60Da sta bine in ceea ce priveste dotarile pentru filmare. Aparatul vine cu o mufa HDMI la care se poate conecta un monitor extern pentru o monitorizare mai buna. Avem si un jack de 3.5 mm pentru microfon, iar volumul audio inregistrat poate fi oricand controlat manual. De asemenea, LCD-ul reda destul de bine ceea ce urmeaza a fi filmat.

Mi-ar fi placut ca cei de la Canon sa inlocuiasca mufa A/V cu un output audio de monitorizare pe casti. De asemenea, era bine ca filtrele creative sa functioneze si pe modul video, iar filmarea sa fie posibila si in celelalte moduri (Av/Tv), nu doar in modul de video.

 

DOWNLOAD VIDEO OFFICE

DOWNLOAD VIDEO NOAPTE

 

Concluziile review-ului

Canon 60Da apare in piata ca un produs “in editie limitata”, cu diferente subtile comparativ cu 60D, observate doar de cunoscatori. Dar sub aceasta carcasa din policarbonat se afla un sensor magic, care iti permite sa privesti universul cu alti ochi.

Pot spune doar ca imaginile cerului instelat surprinse cu acest aparat nu se pot compara nici cu Canon 5D Mark2, nici cu 7D si nici cu alt DSLR care nu este conceput special pentru astrofotografie.

60Da este o camera grozava atat pe hartie, cat si in teren.

Diferenta fata de 60D este, insa, de 400 de euro, o suma frumusica. Merita sa dai banii daca ai de gand sa pozezi stele in fiecare zi, dar nu si data iti propui sa faci astrofotografie o data sau de doua ori pe an.

Daca pozele la stele sunt mai mult un moft decat o pasiune puternica, te poti multumi cu un 60D.

Aparatul a fost oferit pentru teste de F64.

Share articol: