Am testat timp de câteva zile noul MateBook 13, lansat de Huawei și pe piața din România.

Recent am testat Huawei MateBook D, care face parte din gama produselor mid-range cu un preț accesibil. De aceea, am fost surprinsă să aflu că și noul MateBook 13, lansat în luna ianuarie a acestui an, este inclus în această gamă, deși are un aspect în mod clar superior, performanțe mai bune și este ultraportabil.

Modelul oferă un raport calitate-preț foarte bun pentru un ultrabook. În România costă aproximativ 4.000 lei, în configurația cu procesor Intel i5, 8GB de RAM și 256GB SSD.

Ce vei găsi în pachet

Laptopul se vinde alături de câteva accesorii esențiale pentru utilizare: încărcător de 65W, cablu și un adaptor USB-C, cu ajutorul căruia poți conecta laptopul la un televizor sau la alte accesorii și monitoare care au porturi VGA, HDMI sau USB.

Designul

La acest capitol, Matebook 13 obține toate punctele posibile. Este ultracompact, măsurând numai 286 x 14,9 x 211 mm și are o greutate de 1,3 kg.

E ideal dacă ai nevoie de un laptop ușor de transportat, deși greutatea este ceva mai mare decât te-ai aștepta având în vedere dimensiunile sale reduse. Asta se datorează carcasei din aluminiu, care arată foarte bine și, în plus, îi conferă modelului o rezistență sporită.

Tastatura este plată și are butoane mari, ușor și comod de folosit, iar trackpad-ul are de asemenea dimensiuni destul de mari. Sus, în colțul din dreapta al tastaturii este butonul de pornire și oprire, care are integrat și senzor de amprentă.
Matebook 13 are două porturi USB-C 3.1 și un port audio/microfon, iar aici trebuie menționat că nu există și un port care suportă Thunderbolt 3.

Este un aspect care poate deranja, mai ales că multe alte modele cu specificații similare oferă această conexiune. Huawei a încercat probabil că compenseze acest minus prin includerea adaptorului despre care scriam mai sus.

Modelul are microfoane duale și difuzoare stereo amplasate pe spate. Acest detaliu poate fi o problemă, pentru că sunetul, care este Dolby Atmos de calitate foarte bună, va fi estompat dacă pui laptopul pe o suprafață cum este canapeaua. Dacă îl lași pe birou sau îl ții în brațe, sunetul se aude însă foarte bine.

La fel, sistemul de ventilație poate fi blocat dacă ții aparatul în brațe și ventilatoarele vor face față mai greu, mai ales dacă procesorul este foarte solicitat.

Probabil tot o problemă legată de ventilație este faptul că modelul testat de mine s-a încins cam mult atunci când l-am folosit în timp ce era conectat la priză. Partea bună e că s-a răcit foarte repede în momentul în care am deconectat încărcătorul.

Ecranul

Ecranul IPS de 13 inci este bun, modelul având FullView Display, cu rezoluție de 2160 x 1440, un raport de 88% ecran-corp, margini extrem de subțiri, de numai 4,4 mm și aspect de imagine 3:2.

Poți selecta opțiunea Eye Comfort Mode, dacă vrei să ajustezi automat tonul de culoare și balansul de alb, iar ecranul va filtra astfel aproximativ 30% din lumina albastră care obosește ochii.

Performanța

Deși Huawei a lansat Matebook 13 în două versiuni diferite, în România este disponibilă decomdată numai cea standard, care are însă specificații foarte bune: procesor Intel Core i5-8265U de generație a 8-a, cu patru nuclee și frecvență Turbo Boost de până la 3,9 GHz. Astfel, procesorul este cu până la 40% mai rapid ca modelul de anul trecut.

Modelul vine cu 8GB de RAM, 256GB SSD, placă grafică integrată Intel UHD Graphics 620, are preinstalat sistemul Windows 10 Home și browserul Miscrosoft Edge, iar acesta este alt aspect care merită menționat, pentru că te poți apuca de lucru imediat ce scoți laptopul din cutie.

Având aceste specificații, laptopul se mișcă foarte bine chiar și atunci când rulezi simultan mai multe programe.
Bateria nu este, din păcate, un punct forte ale acestui model. Are 3.670 mAh și teoretic rezistă peste 10 ore de redare video.

Recunosc că nu am testat-o în acest fel, dar, pe măsură ce foloseam laptopul pentru diferite sarcini, am observat să se descărca ceva mai repede decât m-aș fi așteptat. Spre exemplu, modelul Matebook D de la Huawei, deși mai puțin impresionant din alte puncte de vedere, are o baterie ceva mai puternică și s-a descurcat mai bine la acest capitol.

Concluzie

Dacă îți dorești un laptop cu design deosebit, micuț și ușor de transportat oriunde ai nevoie, dar care să aibă și specificații bune și să poți lucra pe el fără probleme, atunci Matebook 13 este o alegere inspirată. Oferă o performanță similară cu alte modele mai scumpe, dar mare grijă să nu ai probleme cu bateria.
 

Share articol: