Am testat cel mai nou flagship lansat de Huawei și mi-am dat seama că nu mai am nevoie de un aparat foto.
Producătorul chinez, care riscă un embargo impus de Statele Unite asupra produselor sale, este apreciat în restul lumii datorită telefoanelor performante, mai ales la nivelul camerei foto.
Încă de la lansarea seriei P10, Huawei a început să pună tot mai mult accentul pe calitatea fotografiilor, încercând să demonstreze utilizatorilor că un telefon poate face poze aproape la fel de bun ca un aparat foto digital. Cum se descurcă noul vârf de gamă lansat recent, Huawei P30 Pro, la acest capitol? Am testat telefonul, iar concluziile le găsiți în articolul de mai jos.
Ce accesorii sunt incluse
Huawei P30 Pro poate fi deja cumpărat, fiind disponibil la un preț cuprins între 3.899 – 4.449 lei, în funcție de configurație, în culorile Midnight Black, Aurora Blue sau Breathing Crystal. Telefonul vine la pachet cu un cablu USB-C și încărcător, cheiță pentru cardul SIM și căști cu fir Type-C.
Design
Huawei P30 Pro are colțurile și marginile rotunjite, design cu care ne-am obișnuit deja, de la modelele anterioare. O schimbare care îmi place, comparativ cu modelul P20, este decupajul mult mai mic din ecran, cât o picătură de apă (display Dewdrop).
Micul decupaj este însă necesar, pentru a putea găzdui cameră foto frontală. Ecranul este destul de mare, de 6,47 inci, dar telefonul e ușor de ținut cu o singură mână.
Are carcasă din sticlă curbată dublă, cu aspect 3D, astfel încât putem vorbi de un design cu adevărat premium. Carcasa din sticlă asigură încărcarea wireless și încărcarea inversă, dar din această cauză telefonul cântărește destul de mult – 192 grame.
Modelul P30 Pro are două butoane pe partea dreaptă, pentru Power și Volum, iar în partea de jos are mufă USB, pentru încărcare și pentru căști USB-Type C. Acest telefon nu mai are clasica mufă jack de 3,5 mm. Senzorul de amprentă este integrat în ecran.
Un detaliu interesant: telefonul nu are difuzor frontal în partea de sus, doar unul în partea de jos, pentru că Huawei a introdus pe acest model o nouă tehnologie – ecranul acustic, bazat pe levitație electromagnetică. În acest fel, sunetul este emis spre ureche chiar din ecran, prin intermediul vibrațiilor. Poți vorbi liniștit la telefon, fără să-ți faci griji că oamenii din jur vor auzi convorbirea ta.
Ecranul
Așa cum spuneam, ecranul mi-a lăsat o impresie plăcută datorită decupajului foarte mic. Datorită acestuia și prin eliminarea difuzorului frontal rezultă un telefon cu margini foarte subțiri și un raport ecran-corp de 88,6%. Vorbim de un display OLED, cu rezoluție Full HD+, adică 2340 x 1080 pixeli și aspect de imagine 19,5:9.
Ecranul este luminos, poți alege din setări orice intensitate a luminii dorești, iar datorită tehnologiei HDR telefonul poate adapta automat luminozitatea, în funcție de lumina ambientală disponibilă.
Sunetul
Telefonul vine cu tehnologia Dolby Atmos, care asigură un sunet foarte clar, astfel încât experiența de utilizare este una plăcută atunci când asculți muzică sau te joci. Totuși, dacă dai sunetul la volum maxim poate fi puțin deranjant și apar mici distorsiuni la nivelul difuzorului.
Camerele foto
Cum spuneam încă de la începutul acestei recenzii, Huawei pune accentul pe inovațiile la nivelul camerelor, ca să demonstreze că telefoanele sale pot face fotografii aproape la fel de bune ca un aparat foto digital.
Configurația camerelor de pe spate este deosebită: avem un modul cu cameră triplă, vertical, care include un senzor principal de 40MP, senzor ultra-wide angle de 20MP și un senzor periscopic de 8MP pentru SuperZoom. Acesta din urma este inovația adusă de acest smartphone, pentru că poate asigura un zoom hibrid de 10x, care asigură fotografii destul de clare dacă ai lumină bună.
Telefonul oferă și un zoom optic foarte bun de 5x și unul digital de până la 50x, dar care nu oferă o imagine prea bună, deși e interesant să-l testezi. Iată mai jos câteva fotografii realizate cu diferite variante de zoom.
Alături de modulul cu cameră triplă găsim LED-ul flash și senzorul ToF (Time-of-Flight), care te ajută să faci poze portret foarte bune, cu efecte bokeh deosebite. Atfel, avem în total 4 camere foto pe spatele telefonului, la care se adaugă și camera frontală cu o rezoluție foarte bună, de 32MP.
O funcție care mi-a plăcut foarte mult este Modul Macro, care îți permite să faci fotografii foarte bune cu subiectul în prim-plan și să surprinzi chiar și cele mai mici detalii. O funcție preluată, desigur, de la aparatele foto digitale, dar care este binevenită. Iată mai jos o poză realizată în Modul Macro.
Mi-ar fi plăcut că găsesc în aplicația foto o metodă mai simplă și rapidă de-a jongla cu unghiurile diferite ale senzorilor foto, de la telephoto la super-wide, printr-o simplă apăsare pe ecran, așa cum poți face la Samsung Galaxy S10. Huawei P30 Pro nu oferă această posibilitate și durează ceva până te prinzi cum poți schimba unghiurile, din setările camerei.
Performanța
Telefonul vine cu un procesor octa-core de ultimă generație, Kirin 980, marcă proprie Huawei, care s-a dovedit și în trecut la fel de performant ca procesoarele produse de Intel și Qualcomm.
Modelul testat de mine avea 8GB de RAM și 256GB spațiu de stocare și s-a comportat impecabil când a rulat diferite aplicații și jocuri. Există și alte configurații pentru acest model: cu 126GB sau 512GB spațiu de stocare, iar prețul diferă, evident.
Tot la capitolul performanță trebuie menționat sistemul de operare preinstalat pe telefon, Android 9 Pie, alături de interfața EMUI 9.
Cei care vor să cumpere un P30 sau P30 Pro trebuie să știe că nu vor exista probleme cu actualizările Android la acest model: Google a menționat că, indiferent de viitorul relațiilor sale comerciale cu Huawei, actualele telefoane și tablete, care au fost lansate deja pe piață, vor primi în continuare actualizările necesare de securitate și vor beneficia mai departe de serviciile Google.
Un alt punct forte al telefonului este bateria de 4.200 mAh, care asigură 2 zile de funcționare continuă la o utilizare moderată. Modelul are sistem de încărcare rapidă, în doar 30 de minute, încărcare wireless și încărcare inversă, la fel ca Samsung Galaxy S10 și Huawei Mate 20 Pro.
Concluzie
Huawei P30 Pro vine cu îmbunătățiri importante la nivelul camerelor foto, procesorului și la design. Telefonul poate fi o alegere bună pentru cei care își doresc un model vârf de gamă, rapid și care să poată înlocui inclusiv un aparat foto. Pentru că, trebuie să recunoaștem, e mult mai simplu că plecăm în concediu doar cu telefonul la noi, fără să mai luăm un aparat foto sau o cameră video. Desigur, fotografiile pe care le poate face acest telefon nu se compară cu cele profesionale, dar pentru a păstra amintirile din concediu sau de la diferite evenimente, este foarte bun.