Sliderul este mult mai mult decat o tableta si ceva mai putin decat un Ultrabook obisnuit

Cu aparitia lui Windows 8, producatorii s-au dat peste cap sa ofere gadgeturi hibride cu touchscreen care sa le promita utilizatorilor o experienta cat se poate de placuta atat in mod laptop, cat si in mod tableta.

Cele mai multe dintre solutiile propuse de companiile din domeniu presupun andocarea unei tablete la o tastatura. Cu Duo 11, cei de la Sony se abat de la trend si propun un slider, un laptop la care tastatura poate fi ascunsa in spatele ecranului in modul tableta.

Sony VAIO Duo 11 vine cu specificatii de top insa, poate mai mult decat la alte produse din categoria lui, acestea reprezinta doar o parte dintre argumentele pro sau contra cumpararii unui astfel de gadget. O decizie va fi luata si pe baza designului care, in aceasta situatie ori iti place, ori nu-ti place, dar si pe baza pretului, de aproximativ 6.000 RON.


Design

Sony VAIO Duo 11 e altceva. Ca design, nu se compara cu ce mai exista pe piata. Sony ii spune acestui stil "surf slider".

Atunci cand folosesti gadgetul cu ecranul culcat, tii in mana o tableta performanta, dar putin cam groasa, care cantareste 1,3 kg. Daca tragi de ecran din partea de sus, acesta se ridica, iar gadgetul se transforma intr-un laptop performant. Din pacate, in mod laptop, pozitia ecranului este fixa, unghiul dintre display si tastatura nepund fi schimbat. Mecanismul de ridicare a ecranului s-ar putea sa nu fie tocmai intuitiv, iar o persoana care tine in mana pentru prima data gadgetul s-ar putea sa aiba nevoie de putin timp pentru a-si da seama ce trebuie sa faca.

Privit din lateral, gadgetul are la vedere cateva fire, care leaga ecranul de tastatura. Desi un gadgetar adevarat ar putea fi fan al carcaselor transparente si componentele vizibile, s-ar putea ca nu toti utilizatorii sa considere asta un plus. Cei de la Sony ar trebui sa gaseasca o modalitate de a ascunde firele "sub pres" la viitoarea versiune a lui DUO 11.

Trecand la tastatura, aceasta este placut iluminata din spate, insa butoanele sunt un pic mai mici decat cele ale uneia obisnuite. Persoanele care scriu fara sa se uite la taste vor simti asta, insa cei care privesc butoanele s-ar putea sa nu fie deranjati de aceasta diferenta.

Pe tastatura nu exista loc de trackpad, insa intre literele G, H si B exista un buton de o reala utilitate care, din punctul nostru de vedere, isi face treaba mai bine decat bulina rosie caracteristica laptopurilor IBM ThinkPad si apoi Lenovo. Utilizatorii obisnuiti cu trakpad vor descoperi ca unele dintre sarcini sunt mai greu de indeplinit, chiar si in ciuda ecranului touch cu care vin acum echipate laptopurile cu Windows 8. Cei care simt nevoia sa foloseasca un mouse, pot conecta unul prin USB.


Ecran

La acest capitol, cei de la Sony merita 7 stele din 5. Display-ul touch IPS de 11,6 inch este impecabil, asa cum ne-au obisnuit produsele VAIO. Rezolutia este FullHD 1920x1080, culorile sunt vii, iar imaginea se vede perfect din absolut orice unghi.

Gadgetul vine insotit de un stylus prevazut cu doua butoane, care iti face munca usoara si placuta. Singurul minus este ca acesta nu poate fi ascuns pe nicaieri, asadar riscul de a-l pierde este crescut. Un alt lucru care ne-a placut este ca gadgetul detecteaza pozitia varfului stylusului chiar si atunci cand acesta se afla la o distanta de cativa centimetri de ecran.

Cand folosesti produsul in mod tableta, ecranul raspunde foarte repede la comenzi, lucru care este extrem de important pentru utilizatorii de Windows 8.

Tot ecranul, inclusiv marginea neagra, care masoara unul sau doua degedete, e acoperit cu Gorilla Glass, rezistenta la zgarieturi, asadar nu e cazul sa dai banii pe huse inestetice.


Dotari tehnice

Sony VAIO DUO 11 aduce pe o tableta, ce-i drept mai grosuta, performantele unui laptop de top.

Produsul iese in evidenta din punct de vedere al dotarilor atunci cand este pus fata in fata cu tabletele concurente, iar marele lui avantaj este procesorul x86. Sliderul are un Intel Core i5 3317U la 1,7GHz, care este intalnit la Ultrabookuri. El poate ajunge, fara prea mare efort, pana la 2,7GHz. Aparatul are si placa grafica Intel HD Graphics 4000. Datorita dotarilor tehnice, DUO 11 nu se va impiedica nici atunci cand ii dai de executat sarcini grele. 

Gadgetul bate lejer tabletele si la spatiul de stocare. Daca acestea au 16, 32 sau 16 GB, sliderul vine cu un SSD de 128 GB, iar spatiul poate fi marit cu inca 64GB printr-un card SD. 

La capitolul conectivitate, avem porturi VGA, HDMI, USB 3.0, dar si Ethernet, o surpriza placuta daca ne gandim ca acesta nu se regaseste pe MacBook Air si nici pe alte produse asemanatoare. Este ingenios si modul in care a fost gandit, existand o mica clapeta ce trebuie deschisa pentru introducerea mufei. 

VAIO DUO 11 are si functia One-touch, cu ajutorul careia mai multe dispozitive diferite de la Sony se pot sincroniza intre ele prin tehnologia NFC (Near Field Communication).


Software

Sony VAIO DUO 11 foloseste sistemul de operare Windows 8 si are cateva aplicatii dedicate. Una dintre ele este Active Clip, cu ajutorul careia poti decupa obiecte din fotografii prin intermediul stylusului. Practic, desenezi cu stylusul conturul portiutilor pe care doresti sa le extragi si apoi le poti muta in documentele create.

Ne-a sarit in ochi si aplicatia Note Anytime for VAIO, prin care poti scrie cu stylusul pe ecran exact asa cum ai scrie cu un creion pe o foaie de hartie. Scrisul de mana va fi, apoi, convertit cu mare precizie in caractere de tipar.


Concluzii

Sa-l compari pe Sony VAIO DUO 11 cu o tableta obisnuita, e ca si cum ai compara Real Madrid cu Concordia Chiajna. Poate ca sliderul nu e foarte usor si foarte subtire, dar tinandu-l in mana iti vei dea seama ca iPad, Google Nexus 7, Kindle Fire sau orice alta tableta cu record de vanzari n-are nicio sansa in fata lui, pentru ca este extraordinar de puternic si are si Windows 8.

Atunci cand il asezi langa un Ultrabook, vei vedea ca performantele sunt asemanatoare. Pacat ca ecranul nu poate fi miscat macar putin. 

Pentru oamenii obisnuiti, Sony VAIO DUO 11 este un produs costisitor, insa acesta se poate integra frumos in servieta unui utilizator business.

Share articol: