Noul Samsung Galaxy Note9 este modelul pe care Samsung se bazează pentru a ieși din impasul financiar în care se află și a cuceri noi utilizatori.
Noul Galaxy Note 9 a fost prezentat oficial în cadrul evenimentului Unpacked, desfășurat în New York.
Și nu vine singur.
Pe lângă Note 9, gigantul coreean a mai lansat și un smart speaker Galaxy Home, cu gândul, probabil, să concureze Home Pod-ul rivalei Apple și Echo-ul rivalului Amazon.
Samsug au mai lansat și o nouă versiune a Galaxy Watch și au reușit să păstreze secretul, lucru destul de rar în cazul lansărilor lor.
Revenind la Note 9, după cum era de așteptat, arată (poate mult prea?) similar cu predecesorul său, dar modelul e considerat a fi, din multe puncte de vedere, un vârf de gamă pentru concernul sud-coreean.
URMĂREȘTE MAI JOS EVENIMENTUL DE LANSARE:
Drew Blackhard, Senior Director of Product Marketing la Samsung, a fost cel care a prezentat specificațiile tehnice ale Note 9 (deși fanii hardcore ai brandului le știau deja de câteva luni bune).
Astfel, noul Note 9 vine cu cel mai mare ecran pe care l-a avut până acum un Note (6.4 inchi) și aduce ca noutăți:
- o versiune îmbunătățită a stylus-ului (care e numit S Pen la toată gama Samsung și brandul identitar al seriei Note), care de acum poate fi conectat prin Bluetooth la telefon, astfel că poți controla o gamă mult mai mare de cu feature-uri sau servicii cu el (prezentări, muzică etc.).
Asta nu e, însă, singura îmbunătățire: în noua variantă se încarcă în aproximativ 40 de secunde și are o autonomie de circa 30 de minute. Reîncărcarea e simplă: pur și simplu îl pui înapoi în telefon. Noul stylus a fost prezentat de Johnathan Wong, Director of Product Marketing, drept ,,o telecomandă perfecta” pe care o poți folosi pentru a face fotografii în Snap sau a pune pe pauză un clip de pe YouTube, de exemplu.
- cameră mai performantă, despre care Blackhard a spus, în cadrul evenimentului, că a fost gândită să facă fotografii mai bune decât cea a modelului S9 (prezentat tot anul acesta). De asemenea, senzorul de amprentă din spate coboară sub camerele foto.
- modulul selfie se activează acum mult mai inteligent: practic S Pen-ul îți permite acum să faci selfie-ul perfect prin control remote. De menționat și faptul că pe Note 9 camera te va anunța oricând descoperă o problemă (de exemplu, dacă prietenii tăi au clipit, vei fi notificat că trebuie să faci o fotografie nouă). Și modulul de ajutare automata a culorilor e îmbunătățit.
- difuzoare AKG, cele mai puternice de pe un Note. O mișcare destul de previzibilă, având în vedere faptul că gigantul sud-coreean deține brandul audio.
- Sistem de răcire performant, cu apă-carbon, conceput special pentru ca utilizatorul să nu aibă probleme cu jocuri precum Fortnite. Fortnite Beta se lansează săptămâna aceasta, iar posesorii de Note 9 sunt primii care vor avea acces la el. De asemenea, dacă joci de pe un Note 9, vei primi acces și la un skin special pentru caracterul de joc. O veste destul de interesantă pentru gameri.
- Baterie de 4.000 mAh (cum era de așteptat, Blackhard nu a pierdut ocazia să puncteze ușor amuzat că în felul acesta nu o să te mai temi niciodată că nu ai un încărcător la îndemână)
- Versiunea de bază a Note 9 are 128 GB spațiu de stocare, însă Samsung face un pas mai mare decât de obicei, așa că de acum încolo poți opta și pentru o versiune cu 512 GB de stocare, la care vei putea adăuga carduri microSD, pentru 1 TB de stocare total.
Dincolo de toate aceste îmbunătățiri, Samsung Galaxy Note 9 îl moștenește de la predecesorul său Note 8 când vine vorba de câteva specificații: păstrează funcția de scanare a irisului, rezistența la apă și praf IP68, dar și modulul de încărcare wireless.
Micro-lansare surpriză: Samsung a lăsat și noul Galaxy Watch
Samsung a mai avut încă o surpriză pentru public, mai precis a folosit ocazia pentru a lansa și noul Galaxy Watch. Ceasul face parte din efoturile integrate ale Samsung de a concura Apple pe orice nișă, de vreme ce și gigantul condus de Tim Cook are un device asemănător.
Ceasul nu vine cu îmbunătățiri radicale comparativ cu modelele anterioare, însă trebuie menționat că rezistă sub apă la o presiune de până la 5 atmosfere și are conectivitate LTE, deci îl poți folosi fie cu telefonul, fie de unul singur.
Ar mai fi de menționat că Samsung au plusat și pe partea de autonomie, noul model putând fi încărcat pentru câteva zile bune. De asemenea, vine în trei culori, are feature-uri noi pe zona de health, dar - overall - pare că Samsung depunde prea mult efort în privința lui și îl încarcă cu absolut toate funcțiile și feature-urile la care se poate gândi.
Partea bună e că Galaxy Watch e compatibil cu Wireless Charger Duo. Măcar atât, nu?
Bixby devine util. Și câte ceva despre Galaxy Home
Ji Soo Yi, Vice president of AI Strategy, le-a vorbit celor din sală despre îmbunătățirile cu care vine la pachet noul Bixby, asistentul virtual Samsung. Știind, probabil, el însuși cât de inutil e Bixby, vicepreședintele A.I. a trecut rapid la prezentarea unei boxe inteligente care îl are încorporat pe Bixby, în forma lui Galaxy Home. Home e, practic, rivala Home Pod-ului și reprezentanții Samsung au spus că smart speaker-ul face tot ceea ce face și rivalul Home Pod: adică le va permite utilizatorilor să își controleze casa prin intermediul vocii, iar pe termen mediu și lung va permite conectarea tuturor device-urilor dintr-o casă, precum smart TV sau frigider smart – totul prin intermediul controlului vocal oferit de inteligența artificială.
Boxa inteligentă are nu mai puțin de opt microfoane și sistem SoundSteer, care poate redirecționa muzica spre locul în care te afli în acel moment. Dacă vrei să o cumperi nu îți face prea multe speranțe, momentan nu e disponibilă pe piață.
Cei de la Samsung au anunțat și un nou parteneriat cu Spotify, care va fi integrat nu doar cu Note 9, ci și cu boxa inteligentă. Și aici dăm iar peste Bixby: și Spotify va putea fi controlat prin Bixby, care va fi integrat inclusiv în Samsung Music.
Telefonul va fi disponibil în culorile Artisan Cooper (o nuanță de maroniu), Engineered Blue (albastru) și Mystic Black (negru) începând cu 24 august, însă nu a fost făcut niciun anunț oficial în privința prețului. Cu toate astea, site-urile specializate pe tehnologice anticipează că prețurile finale ar trebui să pornească de la 1.050 de euro pentru varianta de 128 GB și să ajungă până la 1.250 de euro pentru varianta cu 512 GB.
De menționat că înainte de lansare au apărut zvonuri conform cărora acesta ar fi ultimul model de Note și că Samsung ar plănui să unifice această gamă cu Galaxy S, însă rămâne de văzut dacă vor rămâne simple zvonuri sau dacă au la bază informații din interior.
Ce se va întâmpla cu vânzările după Note 9?
Dacă zvonurile și campania de teasing au ajutat compania să îi facă curioși pe pasionații de tehnologie, vânzările vor fi o cu totul și cu totul altă poveste, cu atât mai mult cu cât știm toți că pre-sales nu înseamnă profit, în termeni de business. Mai mult, compania a anunțat în iulie rezultatele financiare pentru T2 2018.
Mai precis, încasările companiei au scăzut cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 52.28 miliarde de dolari pentru cele trei luni încheiate pe 30 iunie.
Modelul Samsung Galaxy S9 a fost una dintre problemele majore, divizia mobilă înregistrând încasări în scădere cu nu mai puțin de 5.37 de miliarde de dolari față de aceeși perioadă a anului trecut.
Cifra reprezintă aproximativ 20% din încasările totale ale diviziei mobile în T2 2018, dar în declarațiile oficiale reprezentanții Samsung nu au dat vina pe Galaxy S9, sursa reală a problemelor lor, ci pe scăderea cererii pentru ecrane OLED flexibile și a prețului ecranelor LCD.
În declarațiile oficiale compania a mai precizat atunci că speră să T3 din 2018 să fie mai bun și că Samsung Galaxy Note 9 să fie atât de bun încât să convingă lumea să investească din nou în produsele coreenilor.