Vezi si cum poti accesa site-urile blocate folosind functiile Google!
Deja stii trucurile obisnuite, cand vine vorba de cautarile pe Google. Ghilimelele iti gasesc fraza exacta, iar sintagma “[termenul cautat] site:[numele site-ului]” iti va afisa doar rezultatele gasite pe site-ul respectiv.
Vrei mai multe tutoriale? Sau ai o idee de afacere in tehnologie? Intra pe platforma Smart Nation!
Insa Google mai are cativa asi in maneca, disponibili atat in variantele desktop sau de mobil, cat si pentru serviciul Google Now. Din pacate, toate cautarile-minune merg numai in engleza. Daca vrei sa calatoresti undeva, de exemplu, poti afla simplu ora locala, tastand “time” [destinatia dorita] (fara ghilimele si fara paranteze) . Cautarea merge si pentru variatiuni de genul “What is the time in London”, sau “Local time Paris”.
O alta cautare utila atunci cand mergi cu avionul e cea care-ti da detalii despre zborul tau. Daca scrii indicativul companiei si numarul zborului, Google iti va da orele de decolare, respectiv aterizare. Pentru anumite aeroporturi, iti poate spune chiar si terminalul si poarta de la care trebuie sa iei avionul.
Nu uita nici de vreme! E de ajuns sa cauti “weather [numele orasului]", pentru ca Google sa iti afiseze o prognoza detaliata pe mai multe zile, Poti vedea timpul probabil, temperaturile, nivelul de precipitatii sau cat de tare bate vantul. Si, daca vrei lumina ideala pentru pozele de calatorie, cauta "sunrise [nume oras]" sau "sunset [nume oras]", ca sa vezi la ce ora rasare sau apune soarele.
Mai ramanem putin la capitolul calatorii, pentru ca trebuie sa vorbim si de conversii. Si tot Google te poate ajuta cu cele mai obisnuite. De la conversii valutare si pana la unitati de masura metrice sau imperiale, Google poate fi prietenul tau atunci cand esti prin Marea Britanie, de exemplu, si nu stii cate grame are un pound sau cati kilometri la ora inseamna o limita de viteza de 60 mph. Trebuie doar sa introduci numarul corespunzator, urmat de unitatea de masura (sau valuta respectiva), apoi “to” si “unitatea in care vrei sa iti faca conversia (Ex. "250 yards to meters").
Google nu se pricepe insa doar la conversii, ci si la matematica. Iti poate face adunari,scaderi, inmultiri si impartiri direct din bara de cautare. Sau, daca scrii “calculator”, iti va afisa un calculator stiintific, capabil sa proceseze functii trigonometrice sau chiar sa calculeze mase atomice. Pentru anumite functii, iti poate afisa chiar si grafice.
In plus, Google iti calculeaza acum detaliat si ce bacsis trebuie sa lasi la restaurant. Scrie “tip calculator” si apoi completeaza suma de pe bon, cat la suta vrei sa lasi bacsis si cate persoane sunteti. Vei vedea cat are de platit fiecare persoana in parte.
Recent, motorul de cautare a mai introdus cateva functii noi, precum cea care-ti compara diverse lucruri. Insa deocamdata e in stadiu incipient si nu vei gasi prea multi termeni pe care Google sa ii compare direct. Noi ne-am jucat in special cu comparatiile intre diferite animale (ex. "Elephant vs giraffe").
Daca vrei sa cauti subiecte asemanatoare, termeni apropiati sau acelasi camp semantic, tot ce trebuie sa faci e sa pui o tilda (~) in fata cuvintelor cautate. Daca vrei sa gasesti doar documente poti folosi sintagma “filetype:[nume extensie]", sau mai simplu, numele cautat urmat doar de tipul extensiei (Ex. Yoda pdf). Atunci cand vrei sa vezi pagini web similare, foloseste “related:[URL-ul paginii]". Daca vrei sa excluzi din cautarile tale un anumit site, sau, de exemplu, sa gasesti produse fara linkpurile de afiliere, adauga “-site:[numele site-ului]" la sfarsitul cautarii.
Cel mai cunoscut motor de cautare mai are si o functie putin cunoscuta. Google poate fi folosit si pe post de proxy gratuit. Daca esti la scoala, la serviciu sau in orice alt loc unde accesul la anumite site-uri e interzis, poti folosi Google Cache pentru a vedea totusi informatiile ("cache:[URL site]"). Ia insa in considerare faptul ca informatiile afisate ar putea fi neactualizate.
Daca solutia asta nu merge, mai exista o metoda care, teoretic, ti-ar putea afisa macar textul de pe site. Foloseste Google Translate si scrie in campul din stanga adresa site-ului pe care vrei sa il vezi. Lasa detectia limbii pe modul automat si apasa enter. In cazurile fericite vei putea vedea o versiune grafica a site-ului. Altfel, ar trebui sa te multumesti si cu varianta text.