Predictiile sunt facute de mai multi futurologi ai IBM
Cine n-ar vrea sa stie cum o sa arate viitorul? Macar cel apropiat. Cel putin, in domeniul tehnologiei, putem face cateva presupuneri care se vor indeplini mai mult ca sigur. Predictiile fac parte din lista anuala “5 IN 5”, publicata de IBM. De data asta, specialistii se bazeaza pe cresterea enorma a puterii de calcul si evolutia sistemelor cognitive.
Te pricepi la tehnologie? Intra in concurs! Poti castiga un premiu de 7.000 de euro!
Daca e sa aplicam legea lui Moore, puterea de calcul se dubleaza odata la doi ani. Asta inseamana ca pana in 2020 cel mai tarziu, e foarte posibil sa vedem calculatoare mai destepte, mai personalizate si mai capabile sa interactioneze intre ele si cu oamenii.
Parolele vor disparea
Cei de la IBM prezic un viitor in care furtul de identitate va fi aproape eliminat. Computerele vor sti cine esti dupa obiceiurile sau ticurile tale si informatiile din mediul inconjurator. Pana la sfarsitul anului, doar in SUA, peste 12 milioane de persoane au cazut victime furturilor de identitate.
Daca ne gandim la implementarea internet of things, in care majoritatea aparatelor electrocasnice, masinilor sau chiar a caselor sa fie conectate la internet, putem da aproape sigura aceasta predictie. Dar, daca e sa fim putin pesimisti, ar trebui sa ne rezumam la evolutia metodelor de identificare biometrica. Acestea chiar ar elimina nevoia de parole, insa ar ridica destul de multe probleme etice.
Magazinele clasice vor castiga lupta cu magazinele online
Acum, lupta pare pierduta, insa uitam un lucru. Magazinele clasice se vor adapta si vor riposta. Mai exact, vor vrea inapoi o felie din trilionul de euro (aceasta e cifra estimata a vanzarilor din 2012). Peste 5 ani, experienta clientilor in magazine se va schimba aproape complet. Acestea vor fi capabile sa imbine online-ul cu offline-ul, cu ecranele tactile, cloud-ul si tehnologile predictive, de socializare si de localizare pentru a indeplini cerintele tuturor clientilor. In plus, isi vor putea adapta stocurile mult mai bine, prezicand anumite trend-uri sau cerinte ale clientilor.
Dar nici online-ul nu va sta deoparte. Urmatorii ani se anunta cei ai aplicatiilor de shopping. Acestea vor capata din ce in ce mai mult rolul de concierge. Fara batai de cap, fara stres si fara drumuri inutile prin magazine. Pur si simplu, vei vedea imediat produsul care ti se potriveste, la cel mai mic pret, il vei putea comanda si gata!
Tratmentele se vor baza mai mult pe analiza ADN
Aceasta ar fi poate cea mai buna evolutie prezisa de IBM. Odata cu imbatranirea populatiei globale, cercetatorii se asteapta ca rata incidentei cancerului sa explodeze pana la 70%. Vestea buna e ca tipurile de cancer ar putea fi atacate la nivel de ADN, iar tratamentele vor fi intr-adevar personalizate.
Medicii vor putea avea acces la rezultatele testelor ADN in doar o zi sau cateva ore, nu ca acum. Iar evolutia cloud-ului ar putea insemna acces imediat la informatii. Timpul castigat aici chiar ar putea insemna victorii in batalia cu mortalitatea. Si are rost sa amintim si de resursele economisite, care pot fi investite in cercetare.
Dispar notele si cataloagele
Fiecare elev sau student va avea parte de o experienta de invatare complet personalizata. Daca ei nu pot invata, poate ar fi timpul ca profesorii sa invete cum sa le predea. In Romania situatia e chiar grava, dar accesul la cloud si tehnologie ar putea rezolva acest lucru.
Imaginati-va un sistem care cunoaste elevul, talentele lui, capacitatea de a invata sau inclinatia catre anumite discipline. In plus, fiecare elev sau student va putea invata in ritmul lui, gratie aplicatiilor si programelor cognitive ce se pot adapta la capacitatile copiilor. Asta ar putea insemna chiar sfarsitul educatiei pe masura unica.
Orasele se vor adapta la cetatenii lor
Suna bine, dar lucrurile nu stau chiar asa. Pentru ca aceasta adaptare ar veni cu pretul monitorizarii cetatenilor. Insa imaginati-va un transport public adaptat orarului oamenilor care nu vor mai fi nevoiti sa se duca la serviciu pentru ca vor putea munci de acasa (cloud sharing, viteze mari de internet, streaming, securitate informatica mai buna).Sau, imaginati-va un sistem public de transport capabil sa se adapteze in functie de vreme. Daca ploua, autobzele ar putea fi suplimentate, de exemplu.
In plus, autoritatile ar putea raspunde mai bine nevoilor cetatenilor si ar putea aloca mai eficient resursele. Cum ar fi ca gropile de pe strazi sa fie identificate cu ajutorul senzorilor din smartphone-uri? Insa, daca vorbim de autoritati, inclinam sa credem ca aceasta e cel mai putin probabil predictie facuta de IBM.