În viață poate veni un moment în care trebuie să faci o schimbare din punct de vedere al carierei și să începi să cauți direcțiile în care poți să ajungi să te dezvolți și chiar să schimbi domeniul în care activați până acum.
Norocul tău este că au apărut pe piață numeroase cursuri online, parțial sau complet din domeniul IT, unele dintre ele acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației și care îți oferă o diplomă la absolvire.
Iată care sunt domeniile tech în care poți să cauți cursuri pentru a face un pas în față spre o nouă carieră.
Cursuri de perfecționare
Cu siguranță ai în minte un loc de muncă ideal, în care să faci ce îți place, să te dezvolți și să câștigi un salariu pe măsură.
1. Curs de GDPR
Un domeniu relativ nou, dar în plină expansiune în România este Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal.
De câțiva ani s-a implementat și la noi în țară legea care ține de datele cu caracter personal, însă nu toate firmele o iau în serios întotdeauna, deși ar trebui.
Tocmai de aceea, fiecare manager de companie companie trebuie să apeleze la un specialist în GDPR, pentru a nu fi luați prin surprindere în caz că un angajat cunoaște legea mai bine decât el.
Această meserie este una extrem de importantă și foarte bine plătită, iar bonusul este că poți deveni expert în legislația datelor personale absolvind un curs de GDPR online, care îți oferă toate cunoștințele de care ai nevoie în acest sens.
2. Curs de design interior
Dacă te consideri o persoană cu o imaginație bogată și creativă, atunci cursul de design interior ți se potrivește ca o mănușă.
Fie că îți dorești să faci îmbunătățiri casei în care locuiești, să îți ajuți prietenii în acest sens, să îl lași la nivel de hobby sau să faci o carieră din asta, designul interior îți va da posibilitatea de a-ți pune creativitatea la lucru și să devii mai bun cu fiecare lucrare pe care o faci.
La cursurile de design interior, pe lângă că vei învăța principii care țin de acest domeniu, ți se vor recomanda și programe de calculator în care să lucrezi, care să îți ușureze munca și care să te ajute să le arăți clienților rezultate cât mai apropiate de realitate.
3. Curs de testare manuală
Să ajungi să lucrezi în IT a devenit un vis pe care îl au atât absolvenții de liceu sau facultate, cât și persoanele care au avut deja câteva joburi înainte.
De multe ori se spune că testarea manuală poate fi primul pas pe care îl faci în această lume atât de căutată și într-o continuă dezvoltare. Există pe piață multe companii care livrează traininguri, trebuie doar să o găsești pe aceea care se aliniază valorilor tale și mai ales stilului tău de învățare.
4. Curs de fotografie
Fotografia este un hobby care a devenit tot mai răspândit odată cu apariția telefoanelor mobile cu cameră, când majoritatea oamenilor a primit la îndemână o modalitate de a surprinde momentele pe care vor să le imortalizeze pentru totdeauna.
Însă, pe lângă latura sa de hobby, fotografia poate să devină un job în sine. Mereu va fi nevoie de persoane care să facă fotografii la evenimente publice sau private, pentru companii sau chiar și food photography, un domeniu care câștigă tot mai mult teren.
Pentru a profesa această meserie trebuie să investești mereu în aparatură și soft-uri de prelucrare a imaginilor, însă nici rezultatele nu vor întârzia să apară.
5. Curs de programator
Programarea este una dintre cele mai căutate meserii de pe piață în ultimii ani și trendurile nu par să se schimbe nici în viitor.
Pentru a deveni programator poți să începi să studiezi încă din liceu, însă și dacă dorești oricând în viață să faci o reconversie profesională.
Limbajele de programare diferă în ceea ce privește dificultatea, sunt multe la număr și într-o continuă schimbare. Ceea ce face din profesia de programator una în care nu te vei plictisi niciodată este, atât research-ul pe care va trebui să îl faci constant, cât și produsele diverse pentru care vei lucra.
Alege să faci un pas înainte spre o nouă carieră, în funcție de abilitățile pe care le-ai descoperit și dezvoltat de-a lungul anilor și apoi începe să lucrezi ceea ce ți-ai dorit întotdeauna!
Credite foto: unsplash.com