Dependenda de smartphone devine atat de grava incat ajungem sa il folosim in cele mai nepotrivite locuri
Treptat, dependenta de smartphone poate deveni la fel de nociva ca cea de alcool sau tigari. Doar ca nu sanatatea are atat de mult de suferit ci relatiile dintre oameni. Un studiu realizat de compania americana Harris Interactive releva faptul ca peste 70% dintre posesorii de smartphone nu se despart aproape niciodata de el.
Dintre cei peste 2000 de americani chestionati, jumatate folosesc un smartphone, dar cifrele devin ingrijoratoare cand oamenii au fost intrebati in ce locuri le-au folosit. De departe, cel mai des intalnit raspuns a fost: “la volan”. Mai mult de o treime il folosesc in cinematografe, la restaurant, in club sau la scoala. Nici credinta nu mai e la fel de puternica, de vreme ce 19% din respondenti au declarat ca si-au folosit telefonul la biserica, in timpul slujbelor. Totusi, studiul nu prezinta si cat de des se intampla asa ceva.
Una din cele mai socante concluzii ale studiului a fost ca 10%, adica unul din 10 americani si-a folosit smartphone-ul in timp ce facea sex! Procentul e dublu in cazul adultilor cu varste cuprinse intre 18-34 de ani. Aproape 20% dintre au recunoscut ca mai trag cu ochiul la telefon in timpul unei partide de amor. Motivele sunt multe si diferite, dar cert e ca acest lucru dauneaza unui cuplu.
“Nici nu e de mirare ca oamenii au impresia ca smartphone-urile stau in calea fericirii intr-o relatie”, concluzioneaza autorii studiului. Recent, un alt studiu a aratat ca 95% dintre posesorii de smartphone il aduc in pat. Majoritatea navigheaza pe internet, retele sociale sau folosesc mailul si chat-ul inainte de culcare. Si mai grav e ca unul din trei americani ar renunta mai degraba la sex, decat la smartphone.
“Oamenii privesc smartphone-ul drept o extensie a lor si il folosesc chiar si in cele mai neortodoxe locuri, precum la dus, la restaurant sau chiar in dormitor”, spune Marc Barach, directorul de marketing al Jumio, compania care a comandat studiul.
Desi astfel de studii apar aproape an de an, rezultatele si comportamentul oamenilor nu pare se se schimbe. Sociologii observa, mai degraba, o tendinta de crestere. Exista insa si vesti bune, in ceea ce priveste securitatea datelor. Mai mult de jumatate dintre cei intervievati au declarat ca au o parola la telefon.
Tu in ce situatii nepotrivite ti-ai folosit smartphone-ul?