Nokia 8 va fi flagship-ul celor de la HMD Global.

HMD Global a lansat oficial Nokia 6 saptamana aceasta, insa acesta este un smartphone mid-range. Fanii asteptau noul flagship iar acesta va fi Nokia 8, scrie GSM Arena.

Nokia 8 va veni in 2 variante, una cu Snapdragon 835, 6GB de RAM si camera de 24MP cu OIS si EI. Camera frontala va fi de 12MP. Aceasta varianta va veni cu 64GB sau 128GB memorie interna si slot pentru microSD.

Va exista si o versiune mai accesibila cu procesor Snapdragon 821, o camera mai slaba insa care nu a fost mentionata, si 4GB de RAM. Ambele variante au fost expuse la CES de catre cei de la Qualcomm, insa compania a cerut sa nu fie facute poze.

Un participant la eveniment a filmat insa cele 2 telefoane cand se demonstra diferenta in ceea ce priveste camera, una cu stabilizator optic si Snapdragon 835 si una fara stabilizator si Snapdragon 821.

Conform GSM Arena, Nokia 8 ar urma sa aiba Carl Zeiss optics, asa cum aveau si telefoanele Nokia din urma cu cativa ani. Nu exista momentan informatii despre disponibilitate sau pret. Asteptarile sunt insa imense. Ca o dovada, Nokia 6, smartphone-ul mid-range, a generat 250.000 de inregistrari pe site-ul JD.com de unde va putea fi cumparat in doar 24 de ore!

Share articol: