Prin noua versiune a sistemului de operare mobil, Google isi doreste sa puna la un loc gadgeturile Android.

Dupa multa promovare, in care am vazut nenumarate poze cu androizi din ciocolata in curtea Google, noul sistem de operare Android 4.4 KitKat si-a facut intrarea in scena si ne-a promis marea cu sarea. Mai exact ca va functiona si pe dispozitivele vechi si ieftine, care au chiar si 512 MB de RAM. Daca vrei Android 4.4 KitKat, acum, pe telefon, iata ce trebuie sa faci.

Google ramane la ideea ca Android este un sistem de operare sanatos, care nu are nevoie de brizbrizuri grafice si nu necesita sa fie schimbat din temelii de la versiune la versiune. Developerii au transpirat, insa, incercand sa il faca sa mearga mai repede si mai bine, iar designerii au incercat sa-i dea un aspect mai simplu si mai putin rigid.  

Pe langa acestea, noul sistem de operare Android 4.4 KitKat vine si cu cateva noutati, intre care o mai buna integrare a cloudului, un editor de imagine imbunatatit sau update-uri la Google Now ori Hangouts.

Cei de la Google tintesc sus si isi doresc ca Android 4.4 sa ajunga pe 1 miliard de dispozitive si sa termine o data pentru totdeauna problema cu fragmentarea versiunilor acestui sistem de operare.

Un designer, un specialist in securitate IT si managerul unui studio de aplicatii mobile din Romania ne spun parerile lor despre noul Android 4.4 KitKat si ce sanse are Google sa isi unifice ecosistemul Android.


Catalin Boroi, designer freelancer, www.efingo.com

Designerul sustine ca Google a facut un pas in directia potrivita, creand un sistem de operare mai prietenos. “Au renuntat la elementele greoaie precum backgrounduri incarcate sau ecrane cu prea multe detalii grafice, iar transparenta meniului creeaza un Homescreen foarte aerisit. Update-ul nu este foarte diferit, dar se observa stilul Google din ce in ce mai bine si asta e un lucru foarte bun”, spune Boroi. 

Designerul apreciaza meniul foarte clar si ecranele de notificari. Dupa parerea lui, tendinta aceasta de simplificare este potrivita, insa nu garanteaza succesul, iar Google trebuie sa aiba mare grija cum anume face ca interfata sa fie mai usor de folosit. “Pana si Apple are probleme aici, inca mai au de rezolvat buguri in UI-ul lor”, spune Catalin Boroi.

Designerul nu a sezisat elemente oribile in grafica noului Android 4.4 KitKat, insa “testul suprem e atunci cand tii telefonul in mana si incerci sa gasesti ceva - cat de mult te ajuta designul sa iti atingi scopul rapid”, spune el.


Alex Paraschiv, Studio Manager la Advanced Mobile Applications

Android 4.4 este construit sa mearga pe dispozitive care au chiar si numai 512 MB de RAM, iar cei de Google spera sa atinga tinta de 1 miliard de gadgeturi pe care sa fie instalat noul sistem de operare. 

Cred ca ar putea atinge acest target, daca ceea ce a anuntat Google se va dovedi adevarat, si anume ca datorita optimizarilor aduse, sistemul de operare va functiona si pe foarte multe low-end device-uri. Momentan, din anunturile Google, Nexus 5 este deja un star si proiectiile in materie de vanzari sunt foarte mari”, spune Alex Paraschiv.

Apreciaza saltul pe care l-a facut Google in incercarea de a aduce noul sistem de operare si pe dispozitivele mai ieftine. “S-a lucrat foarte mult la partea de optimizare a sistemului si au fost aduse cateva modificari la User Interface. Credem ca prin multiplele optimizari aduse sistemului, noi, ca si dezvoltatori, vom avea numai de castigat”, Crede Paraschiv.

Cu toate ca va functiona pe multe telefoane si tablete cu dotari reduse, este greu de crezut ca Android 4.4 va avea o rata de adoptie la fel de mare ca in cazul noilor versiuni de iOS. “Este greu sa compari cele doua sisteme de operare din punct de vedere al fragmentarii, atata timp cat Android este un sistem de operare open source si orice producator de hardware poate sa-l customizeze, iar iOS este un sistem de operare inchis, care nu lasa loc de modificari”, spune managerul studioului bucurestean.

Totusi, rivalitatea dintre cele doua sisteme de operare ar putea fi chiar mai mare in viitor, iar principalii beneficiari vor fi consumatorii. “Inginerii fiecarei dintre cele doua companii vor fi cu ochii pe concurenta si, probabil, vor incerca sa traga cu ochiul in curtea vecinului. Spre exemplu, iOS 7 tocmai a adoptat de la Android, pe parte de User Interface, modul in care utilizatorul isi inchide aplicatiile deschise in background”, mai spune Alex Paraschiv.


Stefan Tanase, Senior Security Researcher Kaspersky Lab

O mare problema a Android este in zona de securitate. Sistemul de operare mobil este principala tinta a amenintarilor informatice, insa lucrurile par sa arate mai bine la noua versiune 4.4. 

In cazul Android 4.4 KitKat, principalele imbunatatiri de securitate vizeaza doua zone: in primul rand o mai buna administrare a certificatelor digitale, facand atacurile de tip Man-in-the-Middle mai dificil de implementat, iar in al doilea rand, intarirea securitatii sistemului de operare in sine, facandu-l mai rezistent in fata atacurilor de tip buffer overflow sau escalation of privileges”, spune Stefan Tanase de la Kaspersky. 

Astfel de tehnici sunt deseori folosite in procesul de rooting, iar “utilizatorii telefoanelor cu sistemul de operare Android 4.4 vor obtine mai greu drepturi de root pe aceste dispozitive”, mai spune el.

Din punctul de vedere al amenintarilor de tip malware, specialistul considera ca noul sistem de operare nu vine cu prea multe lucruri noi. “Cel mai comun vector de infectie este reprezentat de descarcarea de aplicatii din surse neoficiale si posibilitatea de a le executa. Aici, nimic nu s-a schimbat”, spune el.

Sursa capturi de ecran: TheVerge

Share articol: