Dacă Apple trebuie să facă ceva schimbări, atunci unul dintre capitole este Siri. Deseori, asistenul virtual este lăsat mult în urmă de „omologul său” Google Assistant, oferind răspunsuri care nu sunt neapărat utile sau direct la subiect.
O achiziție făcută recent de Apple ar putea rezolva, totuși, aceste probleme. Începând cu seria iPhone 13 din 2021, am putea vedea îmbunătățiri consistente în ceea ce privește interacțiunea cu Siri, iar asta deoarece Apple a cumpărat o companie numită Voysis, cu sediul în Dublin, dezvoltatoarea unei platforme care le permite asistenților digitali să înțeleagă mai bine limbajul uman.
Potrivit Bloomberg, Voysis lucrează de obicei pe asistenți care aparțin aplicațiilor de shopping online. Pe website-ul companiei (care a fost șters între timp) scrie că tehnologiile realizate de irlandezi oferă mai ușor răspunsuri la solicitări precum „Am nevoie de un TV LED” sau „Bugetul meu este de 1000 de dolari”. Căutarea vocală îi poate ajuta pe utilizatori să primească un răspuns de trei ori mai repede decât efectuarea unei căutări scrise, după cuvinte cheie. Ulterior, tehnologia bazată pe inteligență artificială era achiziționată de companii și integrată în structura asistenților vocali proprii.
Astfel, scopul Apple a fost acela de a cumpăra companii mai mici care dezvoltă astfel de tehnologii, pentru a le putea folosi în realizarea gadgeturilor sale. De exemplu, în iulie 2012, Apple a cumpărat firma numită AuthenTec cu 356 de milioane de dolari. Un an mai târziu, Apple a implementat pe iPhone 5s scannerul de amprentă, prin Touch ID. În aprilie 2010, Apple a cumpărat o altă companie, numită Siri International, iar 18 luni mai târziu asistentul virtual Siri și-a făcut apariția pe iPhone 4s.
Tehnologia Voysis funcționează alături de Wavenets, un sistem care utilizează inteligența artificială pentru a livra un limbaj computerizat cât mai apropiat de cel uman. Peter Cahill, fondatorul Voysis, a transmis în urmă cu câțiva ani că, odată ce AI-ul este antrenat să gândească de unul singur, softul poate fi redus la doar 25MB de memorie, pentru a putea fi folosit pe un smartphone chiar și atunci când acesta nu este conectat la Internet.
Pe lângă faptul că ar putea ajuta la îmbunătățirea Siri, tehnologia ar putea fi folosită de Apple și pentru a face ca alte aplicații să funcționeze alături de Siri și să perceapă ceea ce vor oamenii să le transmită. Astfel, vom putea vedea îmbunătățiri masive începând cu familia iPhone 13 din 2021.