Un leak apărut pe internet în această săptămână a dezvăluit cum ar putea arăta viitorul model de la LG.
V60 ThinQ este numele viitorului telefon pe care LG îl pregătește, iar cei de la Android Headlines au reușit să obțină deja câteva informații importante despre acest flagship.
Alături de un display edge-to-egde și un decupaj mic pentru camera frontală, acest telefon va veni cu o baterie extrem de generoasă, de 5000 mAh.
De asemenea, viitorul model de la LG va fi 5G și va avea patru camere pe spate, fără să existe însă prea multe informații despre performanțele acestora.
Procesorul modelului V60 ThinQ va fi un Snapdragon 865, telefonul va avea 8GB RAM și 128 GB spațiu de stocare. De asemenea, va avea jack pentru căști și un slot de card microSD.
Data lansării este încă necunoscută, însă sursa citată precizează că ar putea fi ori în ultima săptămână a acestei luni, ori la început de martie.