Huawei va lansa curând gama P40, dar unii review-eri au început deja să aibă privilegiul de a beneficia de un hands-on cu noile telefoane. Astfel, unii dintre ei au fost atât de impresionați de ceea ce au văzut, încât au vrut să le spună și altora.
Potrivit unei surse citate de GSM Arena, noua serie va aduce „noi recorduri” în materie de fotografie mobilă, datorită unui tip special de senzor de tipul RYYB, mult mai performant și, cel mai probabil, cu un zoom mai mare. De asemenea, gama ar putea aduce și noi opțiuni de carcase, așa că varianta Vegan Leather va fi, cel mai probabil, disponibilă încă de la lansare.
De fapt, unul dintre directorii Huawei a precizat că producătorul a investit mult în tehnologia foto și nu și-ar dori ca aceste investiții să fie în zadar. Până la confirmarea oficială, această declarație ar putea veni ca o asigurare că vom vedea pe seria P40 noul senzor RYYB.
În general, telefoanele Huawei P primesc o serie de upgrade-uri în materie de culoare la câteva luni după lansarea inițială, dar se pare că de data asta modelele Vegan Leather Orange și Vegan Leather Green vor putea fi achiziționate începând din prima zi.