Vezi comunicatul Huawei.
Românii sunt la curent cu inovațiile în tehnologie, precum Inteligența Artificială, potrivit rezultatelor cercetării de piață comandate de Huawei și derulate în iunie 2018.
Astfel, 88% dintre aceștia au auzit de Inteligența Artificială și, dintre cei care au auzit despre această tehnologie, 88% o asociază cu roboții, 64% cu Hardware/Software, 63% cu automobilele, 60% cu medicina și 51% cu industria militară.
Mai mult, jumătate dintre românii care au auzit de Inteligența Artificială intenționează să își achiziționeze un smartphone cu tehnologii AI în următoarele 24 luni - asta înseamnă aproximativ 44% dintre cei chestionați.
Când vine vorba despre cele mai căutate atribute de la un telefon cu Inteligență Artificială, pe primul loc se află eficientizarea consumului de energie și o baterie mai rezistentă, pe locul doi memoria telefonului, iar pe următoarele locuri îmbunătățirea experienței de navigare și calitatea fotografiilor.
Rezultatele cercetării de piață au fost prezentate în cadrul primei dezbateri despre Inteligența Artificială din România, la care au fost prezenți peste 200 experți în domeniu, reprezentanți ai mass-media, precum și consumatori pasionați de tehnologie.
Cercetarea de piață a fost realizată pentru Huawei de către compania iSense Solutions, în luna iunie 2018, pe un eșantion reprezentativ pentru publicul comercial, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 24 și 45 ani.