„Hey, Siri!”. A fost unul dintre primii asistenți virtuali de pe piață, a impresionat atunci când a apărut, dar nu a reușit să țină pasul cu competiția așa cum și-ar fi dorit.
În ultimii ani, Siri pare să fi scăzut în calitatea serviciilor oferite, spre deosebire de Alexa de la Amazon și Asistentul Google. Apple nu are de gând să lase lucrurile așa, potrivit unor informații secrete scăpate pe internet, scrie CNET.
Astfel, pentru 2021, inginerii Apple lucrează la un upgrade semnificativ pentru Siri care va fi introdus în iOS 13. Printre acestea se numără posibilitatea ca Siri să afle unde se află celelalte device-uri Apple sau să identifice o melodie prin Shazam de pe Apple Watch.
De asemenea, Siri va putea oferi informații medicale și va funcționa ca un translator.
Potrivit unor documente obținute de publicația The Guardian, Apple are de gând să schimbe și ritmul în care livrează update-uri pentru sistemul de operare. Dacă până acum vedeam un update anual, din 2021 Apple ar putea trece la schimbări la doi ani.