Uneori, cand telefonul este aproape complet descarcat si il pui in priza, observi ca nu vrea sa se incarce. Iata ce poti face ca sa afli ce are si cum poti rezolva problema.
O solutie foarte buna, care te ajuta sa verifici daca telefonul tau se incarca, este aplicatia Ampere. Aplicatia iti arata cat curent trage telefonul de la priza, astfel ca vei putea vedea daca el nu se incarca deloc sau se incarca foarte incet, astfel incat nici nu observi ca functioneaza.
Ampere este foarte simplu de folosit. Daca pe ecran apare culoarea verde, atunci telefonul tau se incarca. In schimb, daca apare culoarea portocaliu, atunci telefonul continua sa se descarce si nu este alimentat de la priza, scrie publicatia Android Authority.
O alta varianta, cand vezi ca telefonul nu se incarca, este sa schimbi priza sau sa-l incarci direct de la calculator. Prin urmare, priza poate fi defecta sau portul USB pe care il foloseai de obicei.
Desigur, de dele mai multe ori problema este la cablul incarcatorului. Din cauza ca este mereu strans si desfasurat, mutat si transportat sau inghesuit prin diferite sertare, cablul se strica destul de usor. E bine sa ai la indemana un alt cablu, ca sa poti verifica repede daca aici este intr-adevar defectiunea.
Acelasi lucru se poate intampla cu adaptorul de perete, mai ales cu modelele care au cablu detasabil. Portul USB pe care il folosesti pentru incarcarea telefonului se poate strica foarte usor.
Alteori, secretul este sa inchizi telefonul in timp ce se incarca. Daca il folosesti intens in timpul incarcarii, deci daca vorbesti, stai pe Net sau te joci pe telefon, atunci aparatul va consuma mai mult curent electric decat poate trage de la priza. Prin urmare, se va descarca in continuare.
Si actualizarea sistemului de operare poate duce la o descarcare rapida a telefonului. Desi versiunile mai noi de Android sunt optimizate pentru a consuma cat mai putina baterie, un telefon mai vechi se poate descarca repede atunci cand instalezi un soft nou. Prin urmare, fa un test si vezi daca asta este problema, trecand la versiunea anterioara a sistemului de operare.