Xiaomi a obținut brevet pentru producerea unui dispozitiv neobișnuit, care este un hibrid între un smartphone cu ecran rulabil și o boxă.

Desenele din brevet au fost obținute de cei de la publicația LetsGoDigital, care precizează că ineditul gadget va putea fi folosit și ca smartphone, dar și pe post de difuzor inteligent.

Ca formă, dispozitivul este cilindric, asemeni unei boxe, dar are un modul foto cu trei senzori pe spate și un buton în partea de sus.

De asemenea, există un ecran rulabil, care poate fi desfășurat atunci când este necesar, iar în restul timpul va fi protejat în interiorul aparatului.

Difuzorul se află în partea de jos a gadgetului, iar până acum nu au fost obținute alte detalii despre specificațiile pe care le va avea ingeniosul gadget.

Nimeni nu știe cum ar putea fi folosit acest aparat pentru apeluri vocale sau pentru scrierea de mesaje. Probabil toate comenzile vor fi date prin intermediul ecranului.

În plus, din desenele publicate nu rezultă nici cum va putea fi încărcat dispozitivul și ce porturi va avea aparatul.

Xiaomi este un brand cunoscut pentru inovațiile sale îndrăznețe în domeniul gadgeturilor. Unul dintre cele mai interesante concepte prezentate până acum este Mi Mix Alpha, un telefon cu ecran său care se înfășoară în jurul dispozitivului.

Rămâne de văzut dacă și acest hibrid între telefon și boxă va fi transformat în realitate și dacă se va bucura de succes.


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: