Lansarea Samsung Galaxy S4 de la New York ne-a luat ochii. Muzica, dans, teatru, spectacol si multa, dar foarte multa tehnologie.
Am vazut de toate la lansarea Samsung, dar finalul evenimentului ne-a lasat putin neimpliniti.
Desi noul telefon este cu adevarat spectaculos prin noile "jucarii" pe care le cuprinde, Samsung nu a raspuns unei intrebari pe care toata lumea o avea pe limba: Ce procesor va avea acest model?
Intrebarea pare sa fi primit un raspuns din partea site-ului de tehnologie ETNews.com, care scrie ca noul Galaxy S4 va aparea pe piata in doua variante, fiecare cu un procesor propriu: Exynos 5410 octocore si Snapdragon 600.
Snapdragon 600 de la Qualcomm este un procesor quad-core de 1.8 GHz, in timp ce Exynos 5410 vine cu 4 nuclee Cortex-A15 de 1.6 GHz si 4 nuclee Cortex-A7 de 1.2 GHz.