Nu numai diagonala unui ecran de telefon ar trebui să se afle pe lista ta de priorități atunci când îți alegi un smartphone nou.
În cazul în care principalul tău interes este în realitate să te joci pe telefon, atunci, pentru o experiență de joc cât mai bună, trebuie să te orientezi și după un ecran cu o rată de refresh cât mai bună.
Și tocmai despre acest lucru vorbim astăzi, iar cu ajutorul celor de la PhoneArena am adunat câteva dintre cele mai bune telefoane cu Android din punct de vedere al ratei de refresh al ecranului.
Sharp SH-01 (2015) și Aquos R3 (2019)
Tehnologia IGZO a celor de la Sharp a permis ca aceste telefoane să vină de ceva timp pe piață cu display-uri care pot livra o rată de refresh de 120 Hz. În plus, telefoanele Sharp sunt all-screen, iar modelul SH-01, lansat în 2015, a fost primul telefon care avea un ecran cu o rată de refresh atât de mare. Cel mai nou model de gaming lansat de Sharp este Aquos R3.
Razer (2017) și Razer 2 (2018)
Cum telefoanele Sharp sunt foarte puțin prezente în afara Japoniei, primul model care chiar a impresionat a fost Razer, în 2017, care a venit cu aceeași rată de refresh, de 120 Hz. Trebuie menționat însă că și Razer folosește pentru ecrane tehnologia IGZO de la Sharp.
Aceste modele au lansat un adevărat trend al telefoanelor pentru jocuri, însă problema consumului uriaș al bateriei rămâne de rezolvat.
Asus ROG Phone
Display-ul OLED vine cu o rată de refresh de 90 Hz, dar și cu propriul controller, butoane de comandă și foarte multe alte accesorii foarte, foarte tari. Trebuie să recunoaștem însă că este o mare diferență între o rată de refresh de 90 Hz și una de 120 Hz.
Nubia Red Magic 3
Un brand mai mic al celor de la ZTE, Nubia reprezintă mai mult o companie căreia îi place să experimenteze. Ultimul model impresionează printr-un procesor Snapdragon 855, un display de 90Hz și un ventilator dedicat pentru răcire.
Acest telefon vine însă și cu alte avantaje: costă doar 480 de dolari pentru versiunea cu 8GB de RAM și 128GB spațiu de stocare, sau 600 dolari pentru varianta premium, cu 12GB de RAM și 256GB memorie internă. În plus, Red Magic 3 are cea mai bună baterie pe care o regăsim la un telefon de gaming: 5.000 mAh.
OnePlus 7 Pro
Este un telefon care nu mai necesită prea multe prezentări, ci mai degrabă o singură precizare. Pentru că este presetat să treacă la o rată de refresh de 60Hz atunci când rulează clipuri, trebuie să schimbi setarea atunci când începi să te joci pe el. Astfel, te vei bucura de 90Hz refresh rate.