Spoiler alert: Nu sunt imagini oficiale de la Apple - ar fi fost și culmea - ci unele realizate de un designer extrem de talentat.
Se mai gândește cineva la telefoane în perioada aceasta în care toată lumea se luptă cu COVID-19? Un designer, cel puțin, da.
Îl cheamă Donel Bagrov și a realizat un mock-up spectaculos cu viitorul iPhone 12 sau cel puțin cu modul în care el și-ar dori să arate acest telefon.
Acum, lansarea acestui model, deși este așteptată de destule persoane, nu mai reprezintă o prioritate, iar Apple se confruntă cu unele probleme logistice din cauza crizei uriașe provocate de coronavirus.
Cu toate acestea, interesul este încă ridicat, iar designer-ul a adunat toate informațiile de pe piață și a făcut un model nou de la zero care arată, zicem și noi, impresionant.
Ce trebuie să menționăm din start este că, potrivit acestuia, Apple va renunța la celebrul „breton” al telefonului, adică decupajul frontal care făcea loc camerei de selfie.
Vom vedea dacă se vor adeveri aceste noutăți și tot ce ne mai rămâne acum de făcut este să speculăm și să așteptăm.