Xiaomi, compania care a creat modelul Hongmi, sustine ca tehnologia folosita le combina pe cele folosite de Apple, Amazon si Google.
Piata foarte mare din Asia are un nou competitor, unul foarte capabil, chiar. Xiaomi, un producator de smartphone-uri a cucerit inebunitii dupa astfel de dispozitive cu un terminal care s-a vandut cu viteza de mai bine de 1.000 de exemplare pe secunda! Tocmai de aceea nu e de mirare ca telefoanele mobile "clasice" au fost depasite in vanzari de smartphone-uri.
Modelul Hongmi (Orez Rosu) costa in jur de 75 de euro (in moneda locala, fireste) si are cateva calitati respectabile: un ecran de 4,7 inch cu rezolutia de 720x1280 (in jur de 312 ppi). Procesorul este unul de tipul quad-core de 1,5 GHz, memoria interna fiind de 4 GB (cu posibilitatea de extindere la 32 GB cu ajutorul unui microSD.
Din pacate, telefonul nu poate fi folosit in afara Chinei pentru ca foloseste tehnologia TD-SCDMA 3G. Compania producatoare detine 5% din piata locala (Apple "doar" 4,8%), in timp ce Samsung se bucura de 17,6%. Cu toate acestea Xiaomi sustine ca va vinde peste 20 de milioane de smartphone-uri in acest an, dublu fata de anul precedent.