2019 nu va mai veni cu mari surprize sau lansări pe piața smartphone-urilor.

Singurul model mai interesat pe care îl vom mai vedea în acest final de an va mai fi Razr de la Motorola, însă în mare măsură anul s-a încheiat pentru cei interesați de noi device-uri spectaculoase.

Startul anului 2020 va fi dat însă de către gigantul Samsung, care pregătește pentru luna februarie lansarea modelului Galaxy S11, pe care cel mai probabil îl vom vedea la Mobile World Congress în Barcelona.

Recent, publicația The Elec a reușit să obțină câteva informații extrem de interesante despre acest model nou al Samsung.

Producătorul va include pe acest model foarte mulți senzori ToF (Time-of-Flight), capabili să interpreteze detalii privind profunzimea unui cadru, un feature extrem de important mai ales pentru o cameră.

Faptul că senzorii ToF vor fi într-un număr semnificativ mai mare decât în mod normal ar putea reprezenta intenția Samsung de a introduce camere 3D pe viitorul telefon. Această tehnologie va permite ca mai departe telefoanele să ofere experiențe AR și VR pentru utilizatorii săi.

Share articol: