Au apărut imagini cu ecrane de protecție fabricate pentru cele trei versiuni de iPhone.
Fotografia a fost publicată pe Twitter de analistul Benjamin Geskin și prezintă trei ecrane de protecție cu dimensiuni diferite: 5,8 inci, 6,1 inci și 6,5 inci.
2018 Apple iPhone, iPhone X, iPhone X Plus front panels pic.twitter.com/fGlzRH5Q6x
— Ben Geskin (@VenyaGeskin1) July 17, 2018
În acest fel, putem observa mai clar diferența de dimensiune dintre cele trei versiuni, dar și faptul că modelul mai ieftin, cu ecran LCD, va avea marginile ceva mai groase.
Cu toate acestea, Apple pare să fi reușit să evite aspectul de „telefon ieftin” în cazul modelulul de 6,1 inci, care va costa în jur de 700 de dolari.
Succesorul lui iPhone X, care va avea ecran OLED de 5,8 inci și probabil cameră duală pe spate, va costa aproximativ 800 de dolari.
Cel mai scump va fi iPhone X Plus, cu ecran OLED de 6,5 inci, care ar putea veni și cu o specificație în premieră la un iPhone: cameră foto triplă pe spate. Acest model va costa cel puțin 1.000 de euro, estimează experții.