5G este o tehnologie așteptată de foarte mulți consumatori, însă fără o răspândire prea spectaculoasă în acest moment.
Doi dintre cei mai mari jucători de pe piața smartphone-urilor, Apple și Google au evitat să lanseze dispozitive 5G până acum, iar potrivit lui Kester Mann, director al diviziei de consumatori și conectivitate de la CSS, decizia celor două companii a fost una inspirată.
Potrivit acestuia, piața actuală nu este destul de matură pentru conectivitatea 5G. Estimările lui Kester Mann arată că piața 5G va ajunge la un miliard de dispozitive în 2022 și la 2 miliarde în 2024, urmând ca în 2025 să putem vorbi despre 3 miliarde de dispozitive 5G. Europa va deține însă numai 500 de milioane de dispozitive până atunci.
Analizele CCS mai arată că de cele mai multe ori cumpărătorii de telefoane sunt consumatori care trec destul de târziu la tehnologii noi, motiv pentru care 5G nu va fi foarte curând noul standard. În plus, prețurile pentru un smartphone 5G în următorul an vor fi în continuare mari, urmând să scadă în decurs de 5 ani.
Doi dintre marii producători, Apple și Google, au evitat să se implice în această piață, lăsând loc pentru telefoane precum Galaxy S10 5G și OnePlus Pro 5G. În cazul Apple, principala problemă a fost cu Intel, care nu a putut livra la timp modemurile 5G de care producătorul iPhone ar fi avut nevoie.
Un lucru este cert, o arată o analiză realizată de Strategy Analytics. Până în 2024, vânzările telefoanelor 4G vor continua să depășească vânzările telefoanelor 5G. Apple și Google au evitat să intre într-o competiție din care nimeni nu va câștiga prea curând.