Producatorii de telefoane cu Android pregatesc o schimbare care i-ar putea deranja pe utilizatori.
Dupa ce Apple a eliminat mufa jack pentru casti la noul iPhone 7, alti producatori de telefoane vor urma noua tendinta.
Potrivit publicatiei Mashable, care citeaza surse anonime, noul telefon de top care va fi lansat de HTC peste cateva zile nu va avea mufa jack pentru casti.
Mai multe imagini publicate pe Weibo, care ar prezenta noul HTC, arata ca acest smartphone are multe elemente comune cu LG V20. Printre acestea se numara un display secundar.
Noul HTC este numit Ocean Note si are un design frumos, o carcasa de aluminiu si sticla. Telefonul va fi disponibil in mai multe culori, va avea ecran de 5,7 inch, procesor Snapdragon 821, memorie RAM de 4GB si 64GB spatiu de stocare. Va rula Android 7.0 Nougat.
Din pacate, aceste imagini arata si un detaliu care nu le va placea utilizatorilor: noul telefon nu va avea mufa jack pentru casti. De altfel, aceasta schimbare apare si la modelul HTC Bolt, care a fost lansat in noiembrie 2016.
Potrivit unor zvonuri, aceasta schimbare va fi intalnita si la Samsung Galaxy S8, care va fi lansat in aprilie.
La randul sau, Motorola a renuntat deja la acest tip de mufa audio pentru telefoanele Moto Z.
Este deci evident ca noua tendinta este renuntarea la audio jack si pentu telefoanele cu Android, in favoarea unor casti care vor fi conectate wireless sau prin alte metode.