O companie necunoscuta din Germania a lansat un telefon de ultima generatie, cu un design spectaculos si care va costa mult sub telefoanele de varf lansate in 2014.
Compania Germania, Linshof, a anuntat lansarea telefonului i8, un smartphone care va avea "hardware high-end pentru un pret mediu". Iar primul lucru care se observa la telefon este forma interesanta a telefonului de 5 inch cu display Super AMOLED 1920x 1080p.
Ce impresioneaza insa cu adevarat sunt specificatiile - are procesor octa-core, 8 x 2.1 GHz, 3GB de RAM si nu mai putin de 80GB spatiu de stocare! Are o camera de 13MP HD si una frontala de 8MP.Vine cu Android 5.0 Lollipop cu Linshof UI. Iar pretul va fi de doar 380 de dolari, aproape jumatate din cat au telefoanele de varf lansate in acest an.
Telefonul promite si o baterie cu viata lunga, fiind de 3100 mAh. Telefonul urmeaza sa fie disponibil din primul trimestru in 2015. Cei de la GSM Arena scriu insa ca anuntul trebuie privit insa cu putin scepticism in acest moment - Linshof este o companie necunoscuta pana acum, pagina de Facebook a companiei exista doar de o saptamana iar site-ul contine tablete cu design si specificatii aproape identice.
Deocamdata, ramane sa asteptam daca a fost doar un exercitiu de Photoshop sau telefonul acesta chiar va fi disponibil pe piata.