Pentru toți cei care s-au trezit cu ecranul crăpat și telefonul imposibil de utilizat după un șoc minor, acest model pare soluția perfectă ca să scăpați de spaime pe viitor.
Rezistența unui telefon este un aspect extrem de important. Nu degeaba Nokia 3310 încă e o legendă printre utilizatorii de device-uri de toate vârstele și din toate colțurile lumii.
Cei de la Oppo au vrut să demonstreze că telefonul lor este aproape imposibil de distrus, așa că l-au supus unui test extrem, pe care îl puteți vedea în acest VIDEO.
Telefonul a fost prins de un balon cu heliu, a fost ridicat la altitudinea de 33 de kilometri, unde temperatura înregistrată a fost de -55 grade Celsius, iar de acolo a fost aruncat la sol.
În afara faptului că ecranul protector a suferit câteva crăpături, ceva ce s-ar putea întâmpla și dacă îl scapi din buzunar, telefonul a continuat să meargă fără probleme atunci când a fost recuperat de la locul impactului.
Un experiment similar au realizat recent și cei de la Xiaomi, cu un Redmi Note 7.