Honor a lansat oficial noul model de smartphone, în cadrul unui eveniment organizat la Paris.
Telefonul, care are display tip Infinity-O, cu cameră frontală sub forma unui mic orificiu în ecran, a fost lansat în China în decembrie 2018. Însă abia acum a devenit disponibil la nivel global.
Telefonul are ecran LCD FHD+ de 6,4 inci și procesor Kirin 980. Vine cu 6 sau 8GB de RAM și 128 sau 256GB spațiu de stocare, care însă nu se poate extinde.
Pe spate are o cameră foto principală de 48MP și o cameră secundară 3D. Sezorul principal are un sistem avansat de stabilizare a imaginii, Artificial Image Stabilization, care permite opțiunea AIS Super Night Shot, pentru fotografii performante pe timp de noapte.
Camera 3D permite o experiență superioară pentru jocurile 3D, dar și captarea imaginii în timp real și editarea instantanee a clipurilor. Practic, această cameră 3D separă subiectul de fundal, astfel încât editarea devine foarte simplă.
Camera frontală are 25MP, o deschidere f/2.0 și un diametru de numai 4.5 mm, fiind amplasată în spatele ecranului.
Telefonul are și o baterie bună, de 4.000 mAh, iar sistemul de operare este Android 9 Pie.
De asemenea, găsim o mufă de căști de 3,5 mm și un senzor de amprentă amplasat pe spate, pentru că având ecran LCD senzorul nu poate fi integrat în display.
Telefonul va fi disponibil în culorile roșu, albastru și negru, iar în Europa va costa 569 euro pentru modelul de bază, cu 6GB de RAM și 128GB memorie internă.
Versiunea cu 8GB de RAM și 256GB spațiu de stocare este realizată în colaborare cu brandul Moschino și costă 649 euro.
Foto: GSM Arena
Fii la curent cu cele mai noi știri! Urmărește ProTv Plus: