Noi randări ale modelului Huawei P40 Pro sugerează detalii diferite față de cele apărute până acum pe piață, cel puțin în ceea ce privește modulul foto.
Astfel, imaginile publicate recent arată că noul model va avea doar patru camere – un modul foto cu trei senzori, plus încă un senzor extra care ar putea fi unul 3D ToF sau o cameră macro. Este greu de spus în acest moment, dar jurnaliștii de la GSM Arena estimează că am putea vedea și o cameră periscop cu zoom. Huawei s-a întors la un setup foto clasic odată cu Mate 30 Pro, dar noul P40 Pro promite să aducă îmbunătățiri serioase și un zoom optic 10x.
Camera frontală de pe modelul Pro va fi similar – o cameră duală de selfie, iar tipul lor este destul de ușor de intuit: un senzor normal și unul ultrawide.
Randările arată și cele cinci opțiuni de culoare disponibile: Black, Blush Gold, Silver Frost, Deep Sea Blue și Ice White (perlat). Huawei P40 va veni și el pe aceleași culori ca și modelul Pro.
Noua serie Huawei va fi lansată în luna martie, iar până atunci vor mai apărea, probabil, și alte imagini care ar putea lămuri dilemele legate de structura modului foto și informațiile contradictorii publicate recent.