Velocomp LLP s-a gândit la pasionații ciclismului care până acum umblau cu grijă să nu le alunece iPhone-ul sau iPod-ul Touch din buzunar și a lansat un suport pentru ghidon care se livrează împreună cu un pachet de senzori și software-ul de interpretare.

Tocul rigid și impermeabil include un receptor wireless compatibil ANT+ (un protocol de transmisie wireless de proximitate care utilizează emițători de putere mica pentru monitorizare continuă), un pachet de senzori wireless și, opțional, o baterie suplimentară reîncărcabilă care sporește autonomia. Împreună cu aplicația iBike măsoară viteza, distanța, cadența, pulsul si chiar puterea consumată (această opțiune necesită senzori suplimentari) iar prin senzorul GPS (numai în cazul iPhone) afișează harta si traseele.
 
Prețul de bază al iBike Dash este de 199 de dolari pentru versiunea de bază, urcând la 329 de dolari pentru versiunea de top care, în afară de baterie suplimentară, include și opțiunea de măsurare a cadenței și pulsului.
 
Share articol: