Iata cateva dintre telefoanele Nokia care au facut istorie.
Odata cu relansarea telefonului Nokia 3310, brandul Nokia revine in atentia presei din intreaga lume. Publicatia The Guardian prezinta o scurta istorie in imagini, prezentand cele mai importante gadgeturi lansate de Nokia in decursul timpului.
Mobira Talkman a fost primul telefon mobil lansat de compania finlandeza. Produs in 1985, era de fapt un telefon mobil pentru masina, care putea fi folosit inclusiv pentru apeluri internationale, in roaming.
Nokia Cityman, lansat in 1987, este clasicul telefon mobil "caramida", care acum ne face sa zambim. Pe atunci era insa o inovatie extraordinara. Ca dovada, a fost folosit inclusiv de presedintele rus Mihail Gorbaciov.
Nokia 9000 Communicator, lansat in 1996, este considerat primul smartphone din lume accesibil publicului. Avea ecran pliabil si tastatura cu butoane. Putea fi folosit ca telefon, fax si avea conexiune la Internet.
Lansat in 1998, Nokia 5110 a fost versiunea pentru publicul larg a modelului anterior 6110, conceput pentru business. Nokia 5110 avea o baterie foarte rezistenta, iar partea din fata a carcasei putea fi schimbata. De asemenea, este primul telefon care avea celebrul joc Snake.
Nokia 7110, lansat in 1999, a fost primul telefon cu brower WAP si text intuitiv, ideal pentru scrierea de mesaje. Nokia 8210 a fost cel mai mic telefon lansat de Nokia, tot in 1999. Tot in acest an a iesit pe piata si modelul 3210, care este unul dintre cele mai populare telefoane mobile din lume. S-a vandut in peste 160 de milioane de exemplare.
Clasicul Nokia 3310, lansat in anul 2000, este o noua varianta a popularului 3210. Dotat cu jocul Snake 2, acest model introducea optiunea de vibratii in loc de sonerie.
Dupa anul 2000, Nokia a lansat cateva modele cu un design mai neobisnuit. Chiar daca nu s-au bucurat de mare succes, ele raman inovatii importante in istoria tehnologiei mobile.
Nokia 6800, din anul 2002, a fost conceput special pentru cei care folosesc mult mesajele text. Ecranul a fost pozitionat in mijloc, intre doua laturi dotate cu taste. In acest fel, utilizatorul putea tasta repede, cu doua maini.
Mai putin inspirat a fost Nokia 7600. Cu o forma ciudata, masiv si greu de utilizat, acest model ramane o incercare nereusita de a impresiona utilizatorii.
Alte experimente bizare au fost si modelele Nokia N-Gage, care incerca sa-i atraga pe iubitorii de Nintendo, dar si Nokia 7280, care avea forma si dimensiunea unui ruj.
Nokia N90, cu ecran pliabil, avea o camera foto de 2 megapixeli si putea fi conectata la imprimante prin USB sau Bluetooth, pentru a printa fotografii.
Un alt telefon foarte bun, cu o camera de 5 megapixeli, a fost Nokia N95. Din pacate insa, fiind lansat in acelasi an cu iPhone, nu a reusit sa atraga interesul utilizatorilor.
Lumia 800, lansat in 2011, a fost primul telefon Nokia cu sistem de operare Windows. Avea un ecran mic, de numai 3,7 inch si o camera de 8 megapixeli.
Nokia 808 PureView (foto cover), lansat in 2012, ramane si acum telefonul cu cea mai buna camera foto. Camera avea 41 de megapixeli si lentile Carl Zeiss. Modelul a fost printre ultimele care au folosit sistemul de operare Symbian.