Samsung a prezentat noile modele de smartphone mid-range.
Producatorul coreean a prezentat oficial noile Galaxy A8 si A8+ (2018). Asa cum expertii intuiau deja, exista cateva asemenari cu modelele flagship S8 si S8+, insa nu foarte multe.
Noile A8 si A8+ au carcasa complet din sticla, ecran Infinity Display, insa margini ceva mai groase in partea de sus si de jos.
Aspectul de imagine este 18.5:9, iar dimensiunea ecranului de 5,6 inch, respectiv 6 inch, scrie Phone Arena.
Deosebite sunt insa camerele foto. Exista o singura camera principala, de 16MP, cu deschidere f/1,7, si doua camere frontale, de 16MP si 8MP. Prin urmare, aceste telefoane vor putea face poze selfie mult mai performante fata de vechiul model A7.
Procesorul este Samsung's Exynos 7885, memoria de 4GB de RAM (pentru modelul mai mare exista si o versiune cu 6GB), iar spatiul de stocare de la 32GB la 64GB. Sistemul de operare este Android 7.1 Nougat, insa se va face update anul viitor la Android Oreo.
Galaxy A8 si A8+ vor putea fi comandate incepand cu luna ianuarie, in culorile negru, gri, auriu si albastru. Pretul este de 499 euro pentru A8 si 599 euro pentru A8+.