Dupa aceasta achizitie, Lenovo ajunge pe locul 3 in lume la producatorii de telefoane mobile. Pana acum era pe 4, potrivit IDC.
UPDATE: Google ar fi pastrat Project Ara, proiect care presupune construirea telefonului modular.
Chinezii de la Lenovo au achizitionat producatorul de telefoane mobile Motorola Mobility de la Google. Valoarea tranzactiei a fost de 2,91 de miliarde de dolari. Cu aceasta preluare, Lenovo isi asigura locul 3 in lume pe piata telefoanelor mobile, pana acum fiind pe locul 4.
Cu aceasta achizitie, Lenovo si-a cumparat o prezenta puternica pe pietele din America de Nord si America Latina, precum si o deschidere in Europa Occidentala.
Lenovo este numarul 1 in lume la PC-uri, si pe locul trei in categoria Smart Connected Devices (tablete, smartphone)
Afacerea i-a costat pe cei de la Lenovo 2.91 miliarde USD, suma care include 1.41 miliarde USD platiti la incheierea tranzactiei, din care 660 milioane USD in numerar si 750 milioane USD in actiuni Lenovo. Restul de 1.5 miliarde vor fi achitati in baza unui angajament de plata pe o perioada de 3 ani.
Lenovo preia acum si brandul Motorola, si portofoliul Motorola de smartphone-uri. La toate acestea se adauga gadgeturile pe care Motorola Mobility le are in proiectare.
Google va pastra proprietatea asupra unei vaste majoritati a portofoliului de patente ale Motorola Mobility, inclusiv solicitarile curente de patentare si descrierile de inventii. In cadrul relatiei continue cu Google, Lenovo va primi o licenta pentru acest bogat portofoliu de patente si alte elemente de proprietate intelectuala. Lenovo va prelua peste 2,000 de patente precum si marca comerciala Motorola Mobility.
Tranzactia este supusa indeplinirii unor reglementari, cerinte, conditii obisnuite de definitivare si altor aprobari necesare, spune Lenovo intr-un comunicat de presa.