Noul Lenovo Z5 Pro ar putea fi lansat pe 16 octombrie.
Lenovo a publicat o fotografie teaser pe rețeaua socială Weibo, în care putem vedea camera foto de pe spatele telefonului.
Va fi un modul pătrat, similar cu cel întâlnit la Huawei Mate 20 Pro, dar acesta va include patru senzori foto. Astfel, Lenovo intră în competiție directă cu Samsung pentru lansarea primului smartphone cu cameră foto cvadruplă.
Noul Lenovo S5 Pro sau Z5 Pro va avea o cameră de selfie și un senzor FaceID ascunse într-un sistem de glisare, după cum puteam vedea și în această scurtă înregistrare.
Telefonul va avea procesor Snapdragon 845, 6 sau 8GB de RAM, de la 64 la 256GB spațiu de stocare și o baterie bună, de 4.000 mAh. Ecranul va fi QHD+ de 6,5 inci.
Potrivit zvonurilor, noul smartphone va avea și senzor de amprentă integrat în ecran.