Compania pregătește un smartphone cu ecran pliabil, care seamănă puțin cu Motorola RAZR.

Lenovo, compania care deține și brandul Motorola, a obținut un nou brevet, pentru fabricarea unui telefon cu ecran pliabil. Noul model are elemente în comun cu noul RAZR, care va fi lansat în curând, dar și specificații inedite.

Astfel, noul smartphone va avea o balama flexibilă, care va permite utilizatorului să plieze telefonul în mai multe moduri.

Al doilea ecran se află pe spatele telefonului, în partea de jos și se poate plia astfel încât să acopere o parte din ecranul principal. Dar telefonul poate fi pliat încă o dată, pentru a fi mai mic și mai ușor de purtat în buzunar.

Camera principală se află pe spate, iar cea de selfie va fi amplasată pe marginea de sus.

Anul 2019 este anul primelor telefoane pliabile. Vara aceasta vor fi lansate pe piață Samsung Galaxy Fold, la prețul de 1.980 dolari, apoi Huawei Mate X, care va costa 2.600 dolari.

În curând și alte companii vor prezenta primele lor telefoane pliabile: Oppo, Xiaomi, TCL, iar anul viitor probabil că și Apple se va alătura noului trend.

Foto: LetsGoDigital


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTV Plus:

Share articol: