Compania chineză Huawei lucrează la un plan pentru a-și construi propria fabrică de componente în Europa, a declarat un reprezentant al producătorului pentru AFP.
În această perioadă, Huawei încearcă să depășească piedicile puse de autorităție americane, obstacole care se reflectă și în relațiile cu statele europene, mai ales în ceea ce privește implementarea rețelelor 5G.
Președintele american Donald Trump a realizat o „listă neagră” a companiilor chineze, iar americanilor le-a fost practic, interzis să facă afaceri cu Huawei, în anumite condiții. Producătorul a respins, însă, acuzațiile că ar fi un instrument de supraveghere al Guvernului chinez.
„Plănuim să producem propriile noastre componente într-o fabrică din Europa. Acum realizăm un studiu de fezabilitate pentru a deschide o astfel de fabrică, iar alegerea țării va depinde de rezultatul acestui studiu”, a transmis Liang Hua, unul dintre directorii companiei. Deși nu există un termen limită pentru acest proiect, Liang a precizat că s-ar putea materializa foarte repede.
Ofensiva condusă de Donald Trump a interzis accesul Huawei la componente precum cele produse de Qualcomm sau Intel, așa că acum compania este nevoită să-și diversifice activitatea pentru a face față provocărilor, în orice zonă situată în afara Asiei. „În zona de tehnologie 5G nu mai depindem de furnizarea de componente din partea companiilor americane”, a precizat președintele companiei.
Liang a reiterat că Huawei respinge acuzațiile de spionaj și a insistat că nu este un instrument al guvernului și că nu au fost niciodată presiuni pentru ca utilizatorii să fie ascultați sau monitorizați. Totuși, legea chineză presupune ca indivizii și organizațiile să coopereze cu instituțiile naționale de intelligence.
În ciuda tuturor scandalurilor, Liang susține că vânzările Huawei sunt în creștere, că firma își dezvoltă sistemele mobile de operare, pusă în fața situației de a pierde accesul la Android.
„Viitorul arată bine pentru dispozitivele noastre mobile”, a mai spus acesta, estimând că în 2020 vor vinde între 245 și 250 de milioane de telefoane.