Compania AMS, care furnizează componente pentru Apple, a produs deja senzori „invizibili”, care vor fi montați în spatele ecranului.
Este vorba de senzorii de proximitate și de lumină ambientală, care se regăsesc acum în controversatul „breton” de la iPhone.
Pe viitor însă, dacă senzorii se vor afla în spatele ecranului, decupajul va fi mult mai mic sau chiar ar putea să dispară complet. În acest fel, ecranul telefonului va fi mai mare.
Senzorii optici furnizați de AMS sunt necesari pentru sistemul de recunoaștere facială 3D, care a fost introdus pe noile modele de iPhone.
AMS este o compania austraică, iar contractul cu Apple îi asigură aproximativ 45% din vânzări.
Producătorul a prezentat deja noua tehnologie, care permite amplasarea senzorilor în spatele ecranului OLED.
Senzorii se lumină ambientală sunt folosiți pentru a seta luminozitatea ecranului, iar senzorii cu infraroșu au rol în recunoașterea facială.