In timp ce marii producatori se intrec in smartphone-uri performante, Nokia surprinde cu o telefon ieftin, cu design simplu, dar care are un avantaj imens.

Vrei un telefon normal sau un PC ultraperformant de buzunar? Microsoft vrea sa profite de marea problema a smartphone-urilor - bateria, si propune un telefon care se incarca o singura data pe luna! Nokia 215 costa doar 29 de dolari, dar are multe functii de smartphone. Microsoft a pregatit aplicatii pentru Facebook, Twitter, Yahoo Messenger sau Opera Browser si e perfect pentru cei care isi cumpara acum primul telefon sau ca un telefon secundar de care nu trebuie sa iti faci griji prea mari. Bateria tine o luna!  

Noul telefon Nokia nu are 3G si e disponibil in variante cu unul sau doua cartele SIM. Varianta cu un singur SIM are timp de stand-by de 29 de zile, in timp ce varianta dual SIM ofera pana la 21 de zile de stand-by!



"Pentru cei care vor sa vorbeasca, Nokia 215 le ofera pana la 20 de ore de timp de conversatie. E foarte usor sa navighezi pe internet, cu ajutorul browserului Opera si cautarii de la Bing",
anunta Microsoft.

In pachet intra si MSN Weather, are bluetooth si posibilitate de conectare la casti sau speaker.

"Cu MP3 Player incorporat si radio FM, Nokia 215 te distreaza pana la 50 de ore, respectiv 45 de ore",
mai anunta Microsoft.

Si daca toate astea nu erau de ajuns, noul Nokia vine si cu tehnologia SLAM, prin care doua telefoane pot face schimb de fisiere daca sunt apropiate. In plus, are si lanterna. Nokia 215 va fi disponibil in trei culori, verde, negru si alb, iar prima data vor fi scoase la vanzare in Orientul Mijlociu, Africa, Asia si Europa, iar mai tarziu in America de Nord, de Sud si Oceania.

Lansarea a fost programata pentru primul trimestru din 2015.

Share articol: