Telefonul a primit recent certificarea oficială 3C, fapt care semnalează că se află aproape de momentul lansării.
Nokia este o companie pentru nostalgici, iar strategia pentru modelul TA-1212, un telefon care arată precum celebrul Xpress Music, se înscrie în această linie. Device-ul a primit de curând certificaarea oficială prin care a fost confirmat că este un dispozitiv 2G (în condițiile în care unii dintre furnizorii de servicii de telecomunicații au sistat deja acest tip de conexiune).
China, însă, la fel ca și țările din Uniunea Economică Eurasiatică (acolo unde este și certificat noul model) mai dispun de astfel de rețele, așa că există încă o piață pentru telefoanele de acest tip.
Certificarea dezvăluie și faptul că încărcătorul va fi unul de tip ceva mai vechi, de bază, bateria va avea 1.200 mAh, iar pentru o încărcare completă va fi nevoie ca telefonul să stea câteva ore bune conectat la priză. Oricum ar fi, astfel de telefoane „feature-phone” au o autonomie mare a bateriei, iar acesta va fi cu siguranță unul dintre punctele sale forte.