Noul model de telefon pliabil de la Samsung poate fi precomandat în mai multe țări, inclusiv în România.
Dacă în Asia, în special în Coreea de Sud, numărul precomenzilor este surprinzător de mare este posibil ca noul telefon să nu se bucure de succes la noi în țară. Prețul este de-a dreptul uriaș: 9.700 de lei, pe site-ul oficial al Samsung.
Spre deosebire de primul telefon pliabil Samsung - Galaxy Fold - care a avut probleme serioase imediat după lansare, noua versiune ar putea fi un succes pentru producătorul coreean, scrie Phone Arena.
Chiar dacă este foarte scump, noul model nu mai are problemele sesizate pe versiunea anterioară. Ecranul pliabil a fost mult îmbunătățit și a fost modificat puțin chiar și aspectul telefonului.
Până la finalul lunii octombrie, Galaxy Z Fold 2 se va regăsi în magazinele din peste 80 de țări. Iar Samsung va începe să lucreze în curând la următorul model, Z Fold 3.
Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: