Smartphone-ul ar putea fi lansat in aceasta toamna
Pe masura ce ne apropiem de toamna, perioada in care se zvoneste ca vom vedea noul iPhone sau iPhone 5, cum ar putea fi numit, se inmultesc si zvonurile, dar si informatiile certe despre cum ar putea sa fie noul aparat.
Smartphone-ul de la Apple va avea, se presupune, un ecran de 4 inch, iar partea din spate va fi facuta din aluminiu si sticla. Pe net circula acum asa-zise imagini neoficiale, insa unele au fost vazute si anul trecut, inainte de lansarea lui iPhone 4S. Pe langa toate acestea, avem si un concept SF de telefon, pe care il vom vedea poate peste 5-10 ani in productie.
Cele mai noi informatii despre iPhone 5 vin insa din Japonia. Wall Street Journal scrie ca ecranul noului telefon de la Apple va fi facut de LG si va folosi o tehnica speciala. Vorbim de un ecran "in-cell", care e mult mai subtire decat cele obisnuite, deoarece tehnologia integreaza senzorii tactili in LCD. Display-ul este, astfel, mai subtire cu aproximativ o jumatate de milimetru, in timp ce imaginea devine mai buna, spune analistul Hiroshi Hayase de la DisplaySearch.
Cu ajutorul acestei tehnologii, smartphone-urile ar fi si mai usoare, ceea ce inseamna ca oamenii de la Apple ar putea introduce o baterie mai buternica si automat mai grea.
Potrivit celor mai recente informatii, piesele vor fi livrate in toamna.