Trebuie să recunosc faptul că, atunci când am văzut prima dată asocierea dintre cele trei litere și telefoane mobile, am crezut că organismul subsidiar al ONU, însărcinat mai degrabă cu vaccinul anti-gripal de anul acesta s-a apucat de activități complementare. Din fericire, activitățile de bază ale OMS nu s-au schimbat spre liniștea noastră. Cu toate acestea, Android are un vlăstar și în același timp un potențial rival în sistemul de operare dezvoltat în premieră de un operator de telefonie mobilă. 

 

La început (5 noiembrie 2007 ca să fim exacți) a fost Open Handset Alliance sau OHA. Și OHA își dorea o platformă deschisă pentru dezvoltarea unui sistem de operare pentru telefoanele mobile, care să fie în competiție directă cu Symbian OS, iOS, BlackBerryOS și alte... oase. Și pentru că acoperit de un strat respectabil de praf zăcea un roboțel verde, OHA a hotărât să îl facă mascota pentru noul lor sistem de operare. 

Trei ani mai târziu, Android OS este platforma cea mai vândută pentru telefoane mobile ceea ce, trebuie să recunoaștem, este o realizare remarcabilă (cuvântul supercalifragilistic vine de asemenea în minte).

Cu toate acestea, au apărut și voci în cadrul OHA, care nu sunt de acord cu direcția înspre carea se îndreaptă roboțelul verde - acum aflat în proprietatea lui Google. ”Vocile” aduc o serie de critici modului de gestionare al brandului Android și controlului strict pe care îl exercită Google asupra modului în care vor arăta viitoarele device-uri care au sistemul instalat. Printre care, cele mai serioase ar fi că: Androidul are prea mult bloatware, și că din punctul de vedere al fabricantului de telefoane (OEM), sistemul de operare Android este un sistem închis și inflexibil, iar din acest motiv, telefoanele minimaliste și deci mai ieftine și mai puțin avansate care ar putea constitui o sursă importantă de venituri întârzie să apară. 

Întrebarea oportună ar fi: dacă situația este așa de gravă, și având în vedere că Android este open source, de ce nu există variante (așa numitele „fork-uri”) pe modelul distribuțiilor de Linux. 

Răspunsul este simplu: ritmul de inovare al lui Google este infernal și nu există în lume entități comerciale sau nu, care să poată să țină pasul cu acest ritm, pentru a scoate pe piață produse care să țină pasul din punct de vedere tehnologic cu cele ale gigantului Google. 

Cu o excepție notabilă: China Mobile. Cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume, cu peste 550 de milioane de abonați a luat decizia ca, pe baza lui Android să dezvolte un sistem de operare pentru telefoane mobile, mai spartan, care să poată fi inclus pe device-urile distribuite. Numele acestuia: oPhone OS - sau sistemul deschis de operare pentru telefoane mobile. 

Prin intermediul acestei soluții, care suportă un standard de telefonie mobilă susținut puternic de China Mobile și anume TD - SCDMA (Time Division Synchronous Code Division Multiple Access - un fel de 3G chinezesc), operatorul speră să-și asigure o poziție puternică pe piața internă în segmentul smartphone-urilor, în condițiile în care telefoanele mobile sunt produse de firme „necunoscute” cum ar fi Dell, Lenovo, Philips și Samsung.

Ce înseamnă asta pentru noi, oamenii din lumea... de mai la vest: dacă inițiativa China Mobile are succes, și dacă produsele sunt fiabile, rapide și oferă beneficii substanțiale la capitolul preț, performanță, autonomie, vom putea beneficia de o alternativă low-cost la soluțiile de acum clasice de pe piața. 

Share articol: